Măsuri pentru realizarea unei investiții importante la Sucursala Electrocentrale Rovinari

Printr-un Memorandum aprobat astăzi, Guvernul a mandatat Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri să exercite dreptul de vot în cadrul AGA a Societății Complexul Energetic Oltenia în vederea constituirii Societății care va implementa proiectul de construcție a unui nou grup energetic de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Proiectul, de tip „Green/Brown Field”, va fi realizat de către o societate cu capital mixt la care vor participa China Huadian Engineering Co. Ltd. (CHEC), cu un aport inițial, în numerar, de cel puțin 30% din totalul capitalului social necesar realizării investiției și cu asigurarea ulterioară a finanțării, și Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu aport în natură (terenuri și construcții). Valoarea totală a proiectului, estimată prin Studiul de fezabilitate, este de 847,639 milioane euro, cu o perioadă de recuperare a investiției de aproximativ 12 ani și o durată de viață de 30 de ani, punerea în funcțiune fiind prevăzută pentru anul 2019.
Implementarea proiectului, care va utiliza drept combustibil de bază lignitul de la carierele Roșia, Tismana și Pinoasa, ce aparțin CEO, va aduce avantaje substanțiale pentru CEO și pentru economia românească, în general. Dintre acestea, menționăm:
O investiție de aproape un miliard de euro, în condițiile în care, de 25 de ani, nu s-au făcut investiții majore în sistemul termoenergetic din România;
Asigurarea, din țară, a unei părți din echipamentele și materialele necesare în construcția și exploatarea noii centrale;
Asigurarea forței de muncă pe perioada implementării proiectului (circa 4.000 locuri de muncă);
Vânzarea, către noul grup energetic, a unei cantități de lignit de 4,6 milioane tone anual, ceea ce înseamnă securizarea a 3.000 locuri de muncă și crearea a 1.800 noi locuri de muncă;
Asigurarea, contra cost, a serviciilor de întreținere și reparații cu personalul CEO;
Asigurarea stabilității și securității sistemului energetic românesc.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 177

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 703

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 347

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 270

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 544

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 304

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 448

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 301

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 591

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 365

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 347

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 296

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 741

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1021

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 417