Reglementarea unor disfuncționalități în guvernanța corporativă a regiilor autonome

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o Ordonanță de Urgență prin care se completează OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

OUG nr. 109/2011 constituie cadrul legislativ pentru garantarea obiectivității și transparenței selecției managementului și a membrilor organelor de administrare a întreprinderilor de stat. Modul de organizare și de administrare pornește de la considerentul că eficiența unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanța managementului acestuia, de corecta implementare în funcționarea societății/regiei a mecanismelor de bună guvernare.

Modificarea actului normativ apare ca urmare a constatării că procedura de selecție a membrilor organelor de administrare a regiilor autonome nu reglementează condițiile de exercitare a interimatului în situația în care nu se reușește completarea echipei de administratori. În lipsa interesului față de unele posturi din consiliul de administrație sau ca urmare a demisiei, au existat situații în care nu s-a reușit completarea efectivului cerut de lege pentru funcționarea normală a acestui organ de administrare sau conducere.

În acest context, se impune completarea OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice prin crearea unor pârghii legale cu privire la numirea unor membri provizorii ai consiliului de administrație, care să asigure funcționarea întreprinderilor publice în situația în care, în urma derulării procedurii de selecție, nu a fost posibilă completarea echipei manageriale.

În acest sens, Ordonanța de Urgență adoptată astăzi prevede că autoritatea tutelară poate desemna, prin decizie sau ordin, administratori provizorii. Durata mandatului administratorilor provizorii este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, fără a putea depăși, însă, 9 luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 335

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 263

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 519

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 296

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 441

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 290

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 577

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 358

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 332

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 287

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 738

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1015

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 409

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 409

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 461