Liviu Popa, declarații importante Cine ar putea fi tras la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! Listă

Liviu Dorel Popa. Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța 
  • RADET Constanta, organizată ca regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Local Municipal Constanța, avea ca principală activitate prestarea serviciului de alimentare centralizată cu energie termică la nivelul municipiului Constanța.
  • Liviu Popa: „La intrarea în insolvență a RADET s-a făcut de către CITR Cluj - administrator judiciar, raportul cauzelor care au generat intrarea în insolvență a regiei. Niciuna dintre cauzele identificate atunci nu a fost imputabilă conducerii regiei. Situația aceea nu are cum să se schimbe acum. Concluzia raportului: nu a fost identificată nicio vină a conducerii care să conducă la intrarea în insolvență a RADET Constanța“. 
 
Demersul Electrocentrale Constanța SA privind formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale RADET Constanța, pentru situația în care a ajuns regia aflată în prezent în faliment, s-a concretizat în instanță!
 
Este vorba despre dosarul cu numărul unic 3265/118/2019/a15, cauză asociată doarului  privind falimentul RADET, respectiv 3265/118/2019
 
Electrocentrale Constanta SA are calitatea de creditor majoritar în procedura insolvenței/falimentului RADET.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, în dosarul cu indicativul 3265/118/2019/a15 și cu obiect „angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006“, părțile sunt:
 
Electrocentrale Constanța S.A. prin administrator judiciar CITR Filiala Bucuresti cu sediu ales - reclamant
Electrocentrale Constanta S.A. prin administrator judiciar CITR Filiala Bucuresti - reclamant
Electrocentrale Constanta S.A. prin administrator special Iacob Lorena- reclamant
 
De partea cealaltă, pe lista pârâților se află:
 
Municipiul Constanța prin Primarul Municipiului Constanța

Consiliul Local al Municipiului Constanta
Popa Liviu Dorel 
Mamut Eden       

Popescu Raducu  
Cacioianu Vasile 
Stan Valentin      
Tanase Ioana       
Orozan Bogdan Dumitru        
Ionescu Silviu Eugen    
Mitea Carmen-Cornelia
Rachieru Ilie        
Ciobanu Ion        
Pintilie Teodora   
Scriosteanu Gheorghe   
Tulica Tanase      
Radu Madalina Laura   
Stefan Nela
Gavari Madalina-Mariana      
RADET Constanta prin lichidator judiciar Eurosmart SPRL
 
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Cu privire la dosarul 3265/118/2019/a15, Liviu-Dorel Popa, în prezent director general al Termoficare Constanța SRL, fost șef al RADET Constanța, vizat de acțiunea din instanță, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, următoarele:

„Este uzual ca la intrarea în faliment a unui operator economic, creditorii acestuia să facă uz de  toate căile avute la dispoziție pentru a își diminua pierderile financiare. Oricare creditor are obligația de a întreprinde orice acțiune în acest scop. La intrarea în insolvență a RADET s-a făcut de către CITR Cluj - administrator judiciar, raportul cauzelor care au generat intrarea în insolvență a regiei. Niciuna dintre cauzele identificate atunci nu a fost imputabilă conducerii regiei. Situația aceea nu are cum să se schimbe acum“.
 
„Concluzia raportului: nu a fost identificată nicio vină a conducerii care să conducă la intrarea în insolvență a RADET Constanța“, a conchis Liviu-Dorel Popa.

 
Judecător sindic al dosarului privind falimentul este Adrian Oprea, de la Tribunalul Constanța.
 
Amintim că RADET Constanta, organizată ca regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Local Municipal Constanța, avea ca principală activitate prestarea serviciului de alimentare centralizată cu energie termică la nivelul municipiului Constanța.
 
Prin Hotărârea nr. 182/09.06.2021 Consiliul Local al Municipiului Constanța a decis revocarea dreptului de administrare al RADET Constanța asupra bunurilor mobile și imobile aferente serviciului de alimentare cu energie termică ce aparțin domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale Municipiul Constanța și constituirea dreptului de administrare a acestora către societatea Termoficare Constanța SRL începând cu data de 01.09.2021.
 
Prin Decizia nr. 1662 din data de 18.08.2021, începând cu data de 01.09.2021, ANRE a retras operatorului RADET Constanța Licența nr. 2028 pentru prestarea serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, sens în care, începând cu această dată a încetat dreptului operatorului RADET Constanța de a presta serviciul de alimentare centralizată cu energie termică prin exploatarea comercială a componentelor sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Constanța.
 
Începând cu data de 01.09.2021 activitatea RADET Constanța de prestare a serviciului de alimentare cu energie termică la nivelul municipiului Constanța a încetat.
 
Prin Hotărârea intermediară nr. 991 din data de 23.09.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva RADET Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 05 octombrie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Mandatele directorilor de la Termoficare Constanța SRL au fost din nou prelungite!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare în dosarul în care municipiul Constanța și Consiliul Local au fost date în judecată de lichidatorul judiciar al falimentarului RADET!

28 Feb 2024 963

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3538

Termoficare Constanța anunță când revine apa caldă. Vezi dacă te afli printre cei vizați

14 Aug 2023 995

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2082

Al patrulea împrumut acordat pentru Termoficare Constanta SRL de la înființare! Restanțele de plată către Electrocentrale Constanța SA se apropie de 80 de milioane de lei(DOCUMENTE)

15 Feb 2023 1774

Încă o avarie la Constanța! Țâșnește apă fiartă din asfalt pe strada Semănătorului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jan 2023 2235

RADET Constanța, în faliment! Noul termen al dosarului, în aprilie

14 Jan 2023 2328

Proces pe circa nouă hectare de teren, din Constanța, pe masa judecătorilor de la Tribunal. Dosarul se deschide azi!

09 Jan 2023 1779

Mai există fezabilitate pentru noul CET promis constănțenilor?

24 Nov 2022 2164

Un fost candidat la Primăria Constanța s-a retras dintr-o firmă. Societatea a fost preluată de o rudă, ex-administrator al falimentarei RADET

01 Nov 2022 2648

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de lichidatorul judiciar al RADET! Iată ce se cere

29 Oct 2022 1716

RADET Constanța, în faliment! Se cere tragerea la răspundere a fostelor organe de conducere! Anunțul tribunalului

15 Sep 2022 4928

Avarie majoră pe rețeaua de apă caldă din municipiul Constanța. Nu a fost reluată furnizarea apei calde după revizia de două săptămâni

01 Sep 2022 2753

UPDATE Avarie Termoficare în municipiul Constanța în apropierea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai multe cartiere, fără apă caldă (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jul 2022 3172

Electrocentrale Constanța SA, la judecată cu Municipiul Constanța prin Primar pentru un teren de nouă hectare. Excepție invocată

25 May 2022 1661