Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni

Având în vedere activităţile ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ, în perioada 7 – 11 aprilie a.c., în cadrul programului educaţional „ŞCOALA ALTFEL: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, poliţiştii Secţiei 3 au desfăşurat, în colaborare cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi  Constanţa, o acţiune în zona unităţilor de învăţământ, pe linia asigurării unui climat de siguranţă civică şi prevenire a victimizării elevilor.   

Cu această ocazie, a fost constatată o infracţiune, întrucât, în timpul unei vizite a elevilor la un atelier de ciocolată, din interiorul autocarului, care îi transporta pe copii, au fost sustrase mai multe bunuri.
La scurt timp, poliţiştii au depistat şi identificat un tânăr, bănuit de comiterea faptei, care avea asupra sa bunurile reclamate ca fiind furate.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţilor vătămate.
          Persoanei în cauză, i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind cercetată în stare de libertate.
                                                                                
De asemenea, în cursul zilei de ieri, între orele 18.00 şi 21.00, poliţiştii Secţiei 1 au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de şi din autoturisme. Cu această ocazie, au fost legitimate 6 persoane şi două atenţionate.
Totodată, între orele 12.30 şi 19.00, poliţiştii Secţiei 5 au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea faptelor antisociale în incinta şi în zonele adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Astfel, au fost legitimate 10 persoane, fiind aplicate două sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de 300 de lei.
Şi poliţiştii Secţiei 2 au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţă, în intervalul orar 17.30 şi 20.30, în timpul căreia au fost legitimate 15 persoane şi sancţionate contravenţional 9, pentru nerespectarea unor norme de convieţuire socială, în valoare de 3.550 de lei.
 
                     Cercetaţi în stare de libertate de către poliţiştii Secţiei 4
  Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate două femei, din Constanţa, întrucât au fost identificate de agenţii de pază, după ce au trecut de casele de marcat ale unui centru comercial, cu produse neachitate, prejudiciul fiind recuperat integral şi predat reprezentanţilor societăţii.
          De asemenea,  poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate şi o minoră, de 16 ani, din Năvodari, întrucât a fost surprinsă de agenţii de pază ai unei societăţi după ce a trecut de casele de marcat ale unui centru comercial cu produse neachitate. Şi în acest caz, prejudiciul a fost recuperat integral şi predat părţii vătămate, urmând a fi făcute propuneri legale în consecinţă prin unitatea de parchet competentă.
 

Cercetat în stare de libertate de către poliţiştii Secţiei 2
Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate un tânăr, în vârstă de 19 ani, din oraşul Ovidiu, care a fost identificat de agenţii de pază, după ce a trecut de casele de marcat ale unui centru comercial, cu produse neachitate.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi predat reprezentanţilor societăţii.
       
                      COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 358

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 743

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 495

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 585

Justiție Constanța Patru ani de închisoare cu executare pentru un fost poliţist din Tulcea!

11 Apr 2024 1951

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 535

Curtea de Apel a decis daune morale de mii de euro pentru un polițist din Constanța (MINUTA)

03 Apr 2024 652

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 799

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1010

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3851

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 633

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 695

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 756

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 730

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 790