Buletin de presa IPJ

Cercetat de poliţiştii Secţiei 1 Rurale Constanţa pentru delapidare
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secției 1 Rurală Constanţa, cu sprijinul colegilor din cadrul Postului de Poliție Mircea Vodă, au stabilit faptul că, P. LIVIU, de 37 de ani, din Bucureşti, angajat al unei societăţi comerciale, la data de 27.10.2013, în timpul deplasării spre Portul Constanţa Sud Agigea, a oprit autotractorul cu semiremorcă în localitatea Satu Nou, comuna Mircea Vodă, judeţul Constanţa, unde a vândut cantitatea de 19.000 kg boabe porumb, pe care o transporta, lui M. Adrian, localnic.
La rândul său, în data de 28.10 2013, M Adrian a vândut respectiva cantitate de porumb lui G. GEORGE, de 23 ani, din Medgidia.
Marfa a fost recuperată şi urmează a fi predată reprezentanţilor societăţii păgubite, iar P. LIVIU este cercetat în stare de libertate de către poliţiştii Secţiei 1 Rurale Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
 
Evaziune fiscală cercetată de ofiţerii de investigare a fraudelor constănţeni
Acţionând în cadrul Planului de acţiune “VATRA 2013”, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Constanţa – Serviciul de Investigare a Fraudelor au documentat activitatea infracţională a administratorului unei societăţi comerciale din Băneasa.
Astfel s-a constatat neplata în treizeci de zile de la reţinere, a contribuţiilor la bugetul general consolidat al statului a sumei 14.000 lei, reprezentând sume provenind din contibuţiile de asigurări sociale pentru angajaţi.
 
          Cercetată de poliţiştii din Valu lui Traian pentru furt calificat
Politiştii din Valu lui Traian cercetează în stare de libertate pentru furt calificat, o tânără de 28 ani din Constanţa, care la data de 30 octombrie a.c., ora 22.30, a sustras dintr-un magazin băuturi alcoolice în valoare de 85 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat reprezentantului societăţii păgubite.
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1264

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 635

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 893

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 903

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 621

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 780

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 656

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 886

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1507

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 746

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 530

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 766

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1301

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 463

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1093