Cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Constanţa şi procurorii D.I.I.C.OT. au depistat doi bărbaţi, în vârstă de 25, respectiv 34 de ani, care ar fi comercializat droguri de risc şi mare risc, pe raza municipiului Constanţa. Cei doi au fost arestaţi preventiv.
 
La data de 2 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.OT. - Serviciul Teritorial Constanţa au prins în flagrant un bărbat, în timp ce încerca să vândă cannabis, în municipiul Constanţa.
                                                 
La aceeaşi dată, au fost efectuate două percheziţii, la domiciliul acestuia, precum şi al altui bărbat. Cei doi sunt bănuiţi de trafic de droguri de risc şi mare risc şi de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 
Din cercetări a reieşit faptul că cei doi ar fi procurat şi comercializat, pe raza municipiului Constanţa, diferite cantităţi de droguri de mare risc, contra unor sume cuprinse între 380 şi 400 de lei gramul.
 
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 cântare electronice, aproximativ  8.000 de lei, 600 de grame de cannabis, aproximativ 1.100 de grame de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, aproximativ 50 de grame de cocaină şi aproximativ 500 de pliculeţe autosigilante transparente, folosite pentru vânzarea  drogurilor.
 
Procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Constanţa au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de cei doi. Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a acestora, fiind cercetaţi pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
 
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 1372

IPJ SibiuUn bărbat din comuna Șelimbăr este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni subscrise violenței în familie.

24 Apr 2024 228

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 629

În ConstanțaCercetat pentru de lovire și alte violențe. Bărbatul nu era la primul conflict cu legea

19 Apr 2024 434

IPJ GalațiEvenimente

17 Apr 2024 273

IPJ SibiuCercetat pentru tâlhărie calificată, un bărbat a fost arestat preventiv

17 Apr 2024 269

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 344

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 542

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 422

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 299

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 698

IPJ SibiuCercetat pentru încălcarea măsurilor din ordinul de protecție și agresiune împotriva fostei concubine

09 Apr 2024 300

Poliția RomânăDCCO - viol asupra unui minor și pornografie infantilă.

05 Apr 2024 316

IPJ SibiuFemeie reținută, cercetată penal pentru mai multe infracțiuni de furt calificat

04 Apr 2024 307

IPJ ClujNu există nicio scuză pentru agresiune asupra copiilor!

04 Apr 2024 294