Atenţie la incendiile de vegetaţie uscată!

Statistica incendiilor arată că în primele trei luni ale anului 2015 s-a înregistrat o creştere de 350% a numărului de incendii de vegetaţie uscată, comparativ cu anul 2014.
Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare:
arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se face numai pe baza permisului de lucru cu foc (eliberat de primărie), după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului;
nu se utilizează focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;
nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;
arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locurile special amenajate ori pe terenuri pregătite;
cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia.Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate riscă a fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1.000-2.500 lei.
 
 
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.
 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 23 de apartamente afectate de o explozie violentă ce a avut loc într-un bloc din Bacău (GALERIE FOTO)

15 Dec 2023 1086

ISUJ Giurgiu Atenție la depozitarea furajelor

04 Sep 2023 585

IGSU O tabără mobilă de la ISUJ Olt va ajunge la Constanța în sprijinul refugiaților din Ucraina

03 Mar 2022 1397

Locuință mistuită de flăcări în județul Neamț. De la ce a pornit focul (GALERIE FOTO)

24 Nov 2021 1452

ISU Dobrogea Constanta-Precizari

19 Feb 2021 1306

ISU „Dobrogea” Constanța, precizări privind apariția unui articol în mass-media

18 Feb 2021 1173

Pirotehnicianul – profesionistul care nu are voie sa greseasca

15 Feb 2021 1461

Trei persoane au murit Accident rutier grav la Scânteia, în judeţul Iaşi

21 Jan 2021 2730

UPDATE Ce spun autorităţile despre accidentul rutier produs pe DN 2 A

05 Oct 2019 2114

Accident rutier cumplit. Cinci morţi. Mai mulţi răniţi se zbat între viaţă şi moarte. S-a declanşat Planul Roşu de Intervenţie (galerie foto)

30 Jun 2019 50431

Pacientul a decedat Intervenție cu șenilata în comuna Delești din Vaslui pentru a scoate Ambulanța din noroi

25 May 2019 1691

Un bărbat a murit carbonizat după ce baraca în care se afla a ars

17 Dec 2018 1460

Constanţa. Punctele de prim-ajutor ale pompierilor, prezente în şapte staţiuni de la Marea Neagră (galerie foto)

18 Jun 2018 1885

Jandarmii vor veghea, mâine, zona stadionului Flacăra, din Năvodari

02 Sep 2016 2301

ISUJ Constanța Amenzi de peste 900.000 de lei pe litoral

02 Sep 2016 1918