Campania „Romania prinde radacini” ajunge duminica in desertul din Oltenia-20.03.2009

Campania „România prinde rădăcini” ajunge duminică în deşertul din Oltenia

Campania de împădurire „România prinde rădăcini” iniţiată de Realitatea TV ajunge duminică, 22 martie, în judeţul Dolj. Cu ajutorul voluntarilor vor fi plantaţi puieţi de salcâm pe un teren de 7 hectare, afectat de fenomenul de deşertificare, de lângă localitatea Dăbuleni.

Etapa din această primăvară a campaniei a început pe 15 martie cu plantarea a peste 35.000 de arbori la Sudiţi – Ialomiţa şi continuă pe 27 martie cu împădurirea unui teren din municipiul Iaşi. În prima zi de plantare au venit la Sudiţi peste 2.000 de voluntari – oameni de rând, dar şi politicieni, sportivi, reprezentanţi ai comunităţii locale.

Campania „România prinde rădăcini” face parte din programul „Cod Verde”, prin care Grupul Realitatea-Caţavencu se implică responsabil şi susţinut în politicile de mediu.

Începută în toamna anului 2008, „România prinde rădăcini” se derulează în colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Organizaţia Non- Guvernamentală MaiMultVerde şi cu susţinerea Petrom.

În 2008, cu participarea a peste 5.000 de voluntari, s-au plantat peste 75.000 de puieţi pe suprafeţe însumând peste 15 ha din judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău. Şi anul acesta vor continua plantările în aceste judeţe, dar ele se extind şi în alte areale. Sudiţi de Ialomiţa (pădure calamitată), Dăbuleni de Dolj (zonă de deşertificare) şi Iaşi (alunecări de teren) sunt cele 3 zone alese pentru primele plantări din primăvara acestui an, în zilele de 15, 22 şi 27 martie. Lucrările se desfăşoară în colaborare cu consiliile judeţene şi cele locale şi mizăm pe participarea a peste 5000 de voluntari.

Campania se întinde pe o durată de 5 ani, cu plantări succesive primăvara şi toamna, iar Realitatea TV va transmite în direct aceste mari acţiuni de voluntariat în sprijinul pădurii şi al unui viitor mai curat pentru generaţiile viitoare.

„Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să laşi după tine o pădure, şi nu un arbore. Dacă fiecare dintre noi şi-ar lua în serios destinul, am avea o ţară bogată, frumoasă şi curată. Noi am  început  cu  pădurea,  pentru  că ‘România prinde rădăcini’ înseamnă mai mult decât a planta. Înseamnă sentimentul comunitar, apartenenţa la un loc, adică identitate. Şi fiecare dintre noi e dator să şi-o construiască”, declară Mihai Tatulici, iniţiatorul şi realizatorul campaniei „România prinde rădăcini”.

IAA România şi Gala „Oameni pentru oameni” au premiat campania „România prinde rădăcini” pentru cel mai bun program comunitar pe 2008.

Lucian Florea
PR Executive Realitatea TV
Piaţa Presei Libere nr.1, Corp A, etaj 2, Bucureşti
Tel. : 0732.620.356.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De Dragobete, Asociaţia „Suflete deschise” lansează un nou îndemn - Iubește pe toată lumea!

25 Feb 2024 704

ZIUA LIVE. Curajul, cea mai importantă moștenire pe care o avem de la daci. „Dacii aveau această dorință de libertate“

14 Apr 2022 1670

ZIUA LIVE. Aurel Mototolea. „Dacii ne-au transmis genele” (VIDEO)

13 Apr 2022 1655

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Tropaeum Traiani, reper latin al României și emblema milenară a Dobrogei (galerie foto+video)

28 Oct 2021 5411

Noaptea Muzeelor 2021 MINA Constanța. Personal costumat în daci și romani, uniforme școlare din perioada comunistă și alte categorii de bunuri culturale

13 Jun 2021 1713

Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța Noaptea Muzeelor la Tomis

04 Jun 2021 2395

Nicolae Furdui Iancu, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesioniști, își serbează azi onomastica

06 Dec 2020 6878

„Dobrogea Digitală” – „Monumentul triumfal de la Adamclisi” (1977) Legendarul Mars Ultor, divinitatea protectoare de pe „biserica lui Adam”

15 May 2020 4849

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 8 februarie 2019

08 Feb 2019 2440

Constanța. Piața Ovidiu un real conglomerat balcanic Între ”Trandafirul de la firida mea”, ”Noaptea Muzeelor” și festivalul culinar (galerie foto+video)

19 May 2018 13484

Renault Romania recheamă în service mai multe autovehicule Daci Duster. Ce probleme au fost identificate

22 Mar 2018 2248

#citeşteDobrogea Vinurile dobrogene de altădată. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

30 Dec 2017 4658

Astăzi, îşi serbează onomastica. Constănţeni care poartă numele Sfântului Andrei (galerie foto)

30 Nov 2017 3216

Revista presei locale

21 Aug 2017 2649

Revista presei locale

19 Aug 2017 2504