Stiri calde

E-Distribuție Dobrogea a modernizat stația de transformare Abator

E-Distribuție Dobrogea a finalizat proiectul de modernizare a stației de transformare Abator din Constanța, după investiții de aproape 12 milioane de lei, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție de electricitate pentru circa 26.000 de clienti.
 
Astfel, stația de transformare de înaltă/medie tensiune 110/20/10 kV va asigura servicii îmbunătățite consumatorilor casnici dar si celor industriali din zona sud - estică a Municipiului Constanța, cuprinzând perimetrul dintre Peninsulă Portul Turistic, Primărie, Gară, Abator, Far, Viile Noi, CET, Km 4 -5, Km 5, Faleză Sud. În total, stația de transformare Abator deservește aproape 19% din clienții de joasă tensiune (majoritatea casnici) din municipiul Constanța și 18 consumatori mari, alimentați din rețeaua de medie tensiune.
 
Lucrările de modernizare au presupus înlocuirea întregului aparataj primar de înaltă tensiune şi a tuturor echipamentelor de circuite secundare aferente, cu aparatură de ultimă generaţie, asigurând astfel performanţe tehnice superioare, îmbunătățind fiabilitatea reţelei şi optimizând activitatea de mentenanţă. 
 
De asemenea, s-a mărit capacitatea energetică a stației de transformare prin amplificarea puterii  transformatorului 20/10 kV de la 10 MVA la 16 MVA, asigurând în caz de avarie reducerea considerabilă a timpului de realimentare a clienților.
 
Lucrările menţionate sunt parte a unui program mai amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanță și îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul.
 
Datorită investițiilor realizate în modernizarea rețelelor, cele trei companii E-Distribuție din zonele Muntenia Sud, Banat și Dobrogea sunt lideri de mai mulți ani în topul operatorilor de distribuție de electricitate din România. Conform celor mai recente rapoarte oficiale ale ANRE, pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de 283,9 minute. E-Distribuție Dobrogea și Banat au avut, de asemenea, performanțe sub media națională, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute.
 
Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.
 
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
Sursă foto: E-distribuție Dobrogea

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concluziile Conferinţei regionale organizate de Comitetul Judeţean al Părinţilor Constanţa Beneficiile învăţământului profesional în sistem dual, direct proporţionale cu implicarea agenţilor economici (galerie foto)

19 Sep 2019 561

E-Distribuție Dobrogea întrerupere furnizarea energiei electrice în județul Constanța

13 Sep 2019 517

Arde vegetaţia uscată din incinta ENEL, din Nazarcea

13 Sep 2019 365

E-Distribuţie Dobrogea Programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa

11 Sep 2019 311

E-Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperi suplimentare programate în judeţul Constanţa

06 Sep 2019 369

E-Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperi suplimentare programate în judeţul Constanţa

03 Sep 2019 414

E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

27 Aug 2019 374

E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

26 Aug 2019 5995

E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa

23 Aug 2019 520

E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

22 Aug 2019 770

Uite, Barza! 2019 Record național! Șapte pui de barză, într-un singur cuib

16 Aug 2019 600

E-Distribuiție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

16 Aug 2019 242

E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

14 Aug 2019 401

Pericol de incendiu Maşină cuprinsă de fum, pe strada Nicolae Iorga din Constanţa (video)

14 Aug 2019 544

Magazinele Enel din Constanţa, închise spre sfârșitul săptămânii. Metode alternative de efectuare a serviciilor de plată

13 Aug 2019 388