Locuri de muncă Constanța Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța scoate la concurs un post de informatician. Detalii

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” cu sediul în Constanţa, strada Traian, nr. 19, în temeiul art. 18 din HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează, la sediul instituției, concurs în vederea ocupării următorului post:
– informatician II-S – normă întreagă, post contractual vacant, perioadă nedeterminată.

Dosarul de concurs (cf. art. 35, HG nr. 1336/2022):

(1) Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform model tipizat;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european;

(2). Actele prevăzute la alin.1 punctele b) – e) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
(3). Dosarul de concurs se va depune la Secretariatul colegiului, în perioada menționată în calendar. Relații suplimentare la tel: 0341 405 826.
Condiţii generale pentru ocuparea postului (cf. art. 15, HG nr. 1336/2022):

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice pentru ocuparea postului:
 
  • Absolvirea cu examen de diplomă, a unei instituții de învățământ superior;
  • Vechime în specialitatea studiilor minim 5 ani;
  • Cunoașterea legislației și a normelor specifice activității, inclusiv codul privind conduita etică a acestuia;
  • Cunoștințe privind:
    a) administrarea rețelelor de calculatoare și a bazelor de date;
    b) sisteme de operare Windows 7, 8, 10,11;
    c) instalarea și configurarea de echipamente de rețea ;
    d) utilizare pachet de programe Office;
    e) Microsoft Teams pentru Educație;
    f) constituie un avantaj cunoașterea aplicațiilor specifice din învățământ (SIIR, Formulare, acte de studii),
  • Disponibilitate la program prelungit.

Descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților postului:
 
  • administrarea platformei Microsoft Teams
  • acordă asistență tehnică utilizatorilor serviciilor IT;
  • administrarea site-ului școlii;
  • verifică periodic existența la fiecare post a soft-urilor necesare, precum și accesul la Internet;
  • actualizare program gestiune acte de studii și editarea actelor de studii;
  • întreținerea bazelor de date elevi, părinți, cadre didactice, didactice auxiliare si nedidactice.

Tematica concursului:
 
  • Legea nr.1/2011 – Legea Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, norme PSI;
  • Utilizarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIR);
 
  • Elemente fundamentale ale reţelelor de calculatoare:
    – niveluri OSI, protocolul TCP/IP;
    – funcţionarea reţelelor, tipuri de reţele, medii de comunicaţii;
 
  • Sisteme de calcul:
    – arhitectura sistemelor de calcul;
    – procesoare, hard discuri, memorii, adaptoare de intrare/ieşire pentru echipamente, controllere reţea;
    – sisteme de operare.
 
  • Utilizarea sistemelor de operare Microsoft
    – operare cu fişiere, setări de bază, drepturi utilizatori, sharing de directoare şi fisiere, instalare imprimante locale şi de retea, setări browsere, mapări resurse de reţea;
 
  • Aplicații de birotică: Pachetul MS-Office. Aplicaţiile Word,Excel,Power Point ;
     
  • Tehnologii WEB
    – dezvoltarea şi întreținerea site-urilor WEB ;
    – CMS Joomla .
 
  • Platforme educaționale, administrare și configurare Microsoft Teams;
 
Bibliografie:
 
1. Administrarea și depanarea rețelelor – Mike Meyers, Editura Rosetti Educational, 2008;
2. Rețele de calculatoare – Bruce Hallberg , Editur Rosetti Educational, 2006 ;
3. Windows 10 Ghid practic- Nicolae Zărnescu , Editura Hoffman, 2018, Academia.edu ;
4. Sisteme de operare, Autor: Remus Joldeş, Editura: Aeternitas, Alba Iulia, 2009;
5. PC – Depanare şi modernizare – ediţia a IV-a, Autor: Scott Mueller – Editura Teora;
6. Creeaza propriul website cu Joomla 2.5 – Editura 3D Fortis Expert, 2014;
7. Proiectarea, dezvoltarea și întreținerea siteurilor web – Nicolae Sfetcu, Academia.edu.

Calendarul concursului:

1. depunerea dosarelor – 01.11.2023 – 21.11.2023 în intervalul orar 12.00-14.00, la secretariat;
2. selecția dosarelor – 22.11.2023;
3. afişare rezultate selecție dosare: 22.11.2023, ora 11.00 ;
4. depunere contestaţii selecție dosare: 22.11.2023, orele 11.00 – 13.00;
5. afişare rezultate contestaţii selecție dosare: 22.11.2023, ora 15.00;
6. susținerea probei practice – 23.11.2023, ora 10.00 ;
7. afișare rezultate probă practică – 23.11.2023, ora 13.00;
8. depunere contestații probă practică – 23.11.2023, orele 14.00 – 15.00;
9. afișare rezultate finale proba practică – 23.11.2023, ora 16.00;
10. susţinerea interviului – 24.11.2023, ora 10.00 ;
11. afişare rezultate interviu – 24.11.2023, ora 13.00 ;
12. depunere contestaţii interviu- 24.11.2023, orele 14.00 – 15.00 ;
13. afişare rezultate contestaţii interviu -24.11.2023, ora 16.00 ;
14. afişare rezultate finale- 24.11.2023, ora 16.30.

Pentru probele concursului punctajul este de maxim 100 puncte.

Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
 

Citește și:
DNA, precizări importante! Sunt vacante două posturi de conducere

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 449

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 416

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 581

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 475

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 897

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 763

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 818

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 726

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 658

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 925

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 584

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 897

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 789

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 959

AJOFM invită absolvenţii din Constanța la bursa locurilor de muncă

11 Apr 2024 692