Atenționare de călătorie Belgia – Acțiuni sindicale și manifestații în capitala Bruxelles

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Regatul Belgiei că, în următoarele săptămâni, vor avea loc în Bruxelles o serie de greve şi manifestări care vor perturba circulația rutieră, inclusiv transportul în comun, astfel:

- Luni, 7 septembrie 2015, începând cu ora 10,30 (ora locală), agricultori din Belgia, Franța, Germania și Olanda vor defila de la Gara de Nord spre Cartierul European, trecând prin centura mică a capitalei, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de politica agricolă comunitară, cu ocazia reuniunii Consiliului UE în format miniştri ai agriculturii (Consiliul Agricultură și Pescuit).
- Miercuri, 16 septembrie 2015, şoferii de taxi din mai multe ţări europene vor manifesta împotriva platformei Uber, un sistem alternativ de taximetrie, acuzat de concurenţă neloială prin neplata impozitelor; nu a fost comunicat traseul, dar coloanele de taxiuri vor bloca probabil zona centrală şi Cartierul European.

- Miercuri, 7 octombrie 2015, cele mai mari sindicate belgiene vor organiza o manifestație de amploare împotriva actualului guvern, la un an de la instalarea acestuia; adunarea participanţilor pentru manifestaţie este prevăzută la ora 11:00 (ora locală) la Gara de Nord, apoi coloanele de manifestanți se vor îndrepta spre Gare du Midi pe bulevardele centrale ale capitalei.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 299

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 436

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 242

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 309

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 278

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 242

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 540

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1273

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 501

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 273

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 253

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 233

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 285

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 313

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 272