Deschiderea oficială a Programului de tabere “ARC” 2015

Astăzi, 30 iunie 2015, în cadrul Centrului de agrement de la Sulina, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediţii consecutive a Programului de tabere “ARC”, finanţat şi organizat de către Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului.

Taberele ARC reprezintă un loc de întâlnire pentru copiii și tinerii români de pretutindeni, veniți aici din toate colțurile lumii: din comunitățile tradiționale situate în jurul granițelor, vetre istorice ale poporului nostru, și din comunitățile create prin mobilitate. Ei vin pentru a vedea România, pentru a vorbi limba română cu alți români, pentru a lega prietenii și pentru a simți în același spirit dragostea față de tot ce este românesc”, se precizează în mesajul transmis de către ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr participanţilor la tabăra ARC din acest an.

La evenimentul de deschidere al Programului de Tabere “ARC” au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabó şi alţi reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentanţi ai conducerii DPRRP-MAE, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Institutului Cultural Român şi autorităţilor locale, alături de cei peste 200 de copii şi tineri români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Ungaria, care participă la activităţile taberei începând de luni, 29 iunie.

Taberele “ARC” se desfăşoară în perioada 29 iunie – 3 august 2015, la Centrul de agrement de la Sulina şi în Tabăra „Luminiţa” de la Eforie Nord.
Obiectivul programului îl reprezintă conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală română şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească. În cadrul celor şase ediţii anterioare, peste 10,000 de copii şi tineri etnici români de pretutindeni au beneficiat de acest program. Participanţii sunt selectaţi prin intermediul misiunilor diplomatice ale României şi cu sprijinul asociaţiilor româneşti din afara graniţelor, în baza îndeplinirii condiţiei obligatorii de asumare a identităţii culturale române. 

Anul acesta, la Programul de tabere “ARC” participă aproximativ 2,000 de copii şi tineri români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, respectiv Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Ucraina (regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia), Ungaria, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Albania, Republica Macedonia, precum şi din Italia, Spania, Grecia, Statele Unite ale Americii, Canada sau din Orientul Mijlociu şi Africa.

În cadrul activităţilor educative şi recreative pe care le propune Programul “ARC”, au fost invitaţi profesori universitari, jurnalişti şi alte personalități care vor susţine prelegeri cu teme de interes precum: limbă, istorie, cultură şi civilizaţie română, ştiinţe ale comunicării, sport etc.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 396

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 205

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 237

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 225

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 199

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 485

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1097

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 414

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 249

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 231

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 214

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 271

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 301

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 264

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 336