Întrevedere Andrei Marga - Guido Westerwelle

Comunicat de presă

Întrevedere Andrei Marga - Guido Westerwelle

Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut o întrevedere cu ministrul federal al afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Guido Westerwelle, în marja Summit-ului NATO de la Chicago, la 20/21 mai 2012.

Pe agenda convorbirilor s-au aflat teme de interes bilateral, precum şi dosare de actualitate ale politicii europene şi internaţionale. Accentul a fost pus pe dezvoltarea parteneriatului european dintre România şi Germania.

Părţile au apreciat stadiul excelent al colaborării în plan politic şi economic între România şi R.F. Germania, evidenţiat de contactele frecvente la nivel înalt din ultimii ani şi de consolidarea poziţiei Germaniei de prim partener comercial al României.  Cei doi demnitari au discutat, în context, modalităţile de dezvoltare a investiţiilor germane în România în domeniul energiei, infrastructurii, industriei alimentare şi biotehnologiilor. 

Au mai fost abordate aspecte privind aderarea României la spaţiul Schengen, precum şi mecanismul de cooperare şi verificare, ministrul german de externe reiterând sprijinul Germaniei pentru aderarea României la Schengen conform calendarului convenit, în două etape. De asemenea, a mai fost convenită realizarea unor vizite bilaterale la nivel de ministru de externe.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu „De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente”

14 Apr 2024 473

Programul atragerii investiţiilor în producţia de film, prelungit cu peste doi ani. Anunțul Ralucăi Turcan

21 Mar 2024 471

Al cui rămâne Portul Tomis Constanța? Tomis Marina Management, contract până în decembrie 2024. Compania cere prelungirea până în 2040

17 Mar 2024 3116

Tribunalul Constanța retrimite la Parchetul Curții de Apel Constanţa dosarul angajatelor Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa! (MINUTĂ+DOCUMENT)

17 Feb 2024 869

Ministerul Energiei anunță că a găsit soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor

01 Feb 2024 832

LIVE VIDEO+TEXT USR Constanța la prima conferință de presă din 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Jan 2024 1055

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1357

Dosar DNA Constanța! Judecătorii anunță primul termen în dosarul lui Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor!

03 Jan 2024 843

2024 Programul „Primul student din familie”, ocazie pentru tinerii din medii defavorizate

02 Jan 2024 798

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene România a trimis spre aprobare cererea de plată III din PNRR, în valoare de 2,7 miliarde euro

15 Dec 2023 678

FOTO RAJA Constanța a finalizat implementarea platformei de management digitalizat

08 Dec 2023 1283

MIPE Modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

08 Dec 2023 644

Fac economie la proiecte, dar și-au mărit salariile! Primăria Constanța a anulat licitația pentru reabilitarea parcurilor de la Casa de Cultură și Oleg Danovski (DOCUMENT)

03 Nov 2023 1127

Dragoș Iorga, director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, audiat la sediul DNA Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Oct 2023 2158

Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021 - 2027 lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are în vedere creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic

24 Oct 2023 934