Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene România a trimis spre aprobare cererea de plată III din PNRR, în valoare de 2,7 miliarde euro

  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis astăzi, 15 decembrie 2023, Comisiei Europene cea de-a treia cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce înseamnă o finanțare netă de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis astăzi, 15 decembrie 2023, Comisiei Europene cea de-a treia cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce înseamnă o finanțare netă de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România, transmite un comunicat din partea MIPE.

Cea de-a treia cerere de plată, potrivit planului ajustat, are o valoare totală de 2.669.705.062 EUR (1.858.678.580 EUR sub formă de granturi și 811.026.482 EUR sub formă de împrumuturi) și acoperă un număr total de 74 ținte/jaloane aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022.
 

„A fost un efort extraordinar, fiind final de an și având închiderile de programe pe Politica de Coeziune pentru 2014-2020, bugetul pentru 2024, asigurarea continuității programelor sociale. Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor din minister care au muncit neîncetat ca CP3 să fie trimisă în timp și s-au îngrijit ca toate jaloanele și țintele să fie raportate corect, le mulțumesc și tuturor colegilor din ministerele coordonatoare de reforme, știu cât efort și muncă au depus. Nu în ultimul rând, mulțumiri Prim-ministrului și echipei de la Cancelarie pentru sprijin și coordonare. Așa arată un efort guvernamental pentru un proiect de țară!” a declarat ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, Adrian Câciu.


Printre cele mai relevante reforme și investiții cu impact socio-economic aferente celei de-a treia cereri de plată, se numără:
  • Adoptarea Strategiei forestiere naționale 2020-2030 (Jalonul 22)
  • Semnarea contractelor pentru 50 % din lucrările legate de modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare (Jalonul 72)
  • Intrarea în vigoare a Legii privind apărarea și securitatea cibernetică a României (Jalonul 151)
  • Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale (Jalonul 215)
  • 450.000 case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (Jalonul 221)
  • Intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” (Jalonul 243)
  • Semnarea de contracte pentru reînnoirea parcurilor de vehicule de transport public (achiziționarea de vehicule nepoluante) (Jalon 294)
  • Intrarea în vigoare a actului legislativ de modificare a Codului administrativ și de instituire a unor consorții administrative în unitățile administrativ-teritoriale rurale sau predominant rurale învecinate, existente ca zone rurale funcționale (Jalon 310)
  • Intrarea în vigoare a legii de aprobare a normelor de aplicare a VMI (Jalon 384)
  • Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală (Jalon 424)
  • Intrarea în vigoare a legislației privind dialogul social, care să prevadă un dialog social și negocieri colective semnificative și oportune, în conformitate cu recomandările OIM (Jalon 449)
  • Lansarea unei proceduri de ofertare pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier (Jalon 489).

Stadiul Planului Național de Redresare și Reziliență

Sumele aferente cererii de plată nr.3 se vor adăuga sumei de 9,1 miliarde euro încasată pe PNRR până în prezent de România, reprezentând pre-finanțarea în procent de 13% cu o valoare de 3,79 miliarde euro, cererea de plată numărul 1 cu o valoare de 2,56 miliarde euro și cererea de plată numărul 2 cu o valoare de 2,75 miliarde euro.

Odată finalizată procedura de plată pentru cererea de plată nr.3 România urmează să transmită cea de-a patra cerere de plată în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro aferentă îndeplinirii a 46 de ținte și jaloane.

Alocarea PNRR modificată prin Decizia de implementare a Consiliului din data de 11 Decembrie 2023 este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) și acoperă 66 de reforme și 111 investiții (177 de măsuri), structurat în jurul a 16 componente. Planul revizuit conține 518 ținte și jaloane, a încheiat sursa citată.


Citește și:

MIPE: Modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Funding Plan Investment SRL, controlată de Bogdan-Dragoș Marinescu, fost consilier la MIPE, va consulta Primăria Independența (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 924

MIPE Se desființează 177 funcții publice vacante din cadrul ministerului

18 Jan 2024 720

Vești bune pentru pensionari! De anul acesta, cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei

18 Jan 2024 989

MIPE Modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

08 Dec 2023 644

MIPE lansează Programul Național de investiții în infrastructura de sănătate, cu o valoare de 10 miliarde de lei

22 Nov 2023 691

MIPE Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR)

21 Nov 2023 807

În atenția beneficiarilor Cardurile de energie primite ca ajutor expiră la 27 decembrie 2023

01 Nov 2023 1587

MIPE Peste 770 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri. Care sunt județele vizate

21 Oct 2023 758

Programul „Sprijin pentru România” MIPE a început a început alimentarea cardurilor cu o nouă tranșă pentru cumpărarea de alimente!

17 Oct 2023 1250

MIPE 120 milioane euro, fonduri europene pentru a ajuta copiii să meargă la grădiniță și la școală

12 Oct 2023 1058

Cardurile „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Guvernul a aprobat alocarea sumei necesare

05 Oct 2023 1337

MIPE a trimis declarații de cheltuieli pentru rambursarea a 900 milioane euro de către Comisia Europeană

30 Sep 2023 915

Participarea ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene la reuniunea informală a miniștrilor responsabili de politica de coeziune

29 Sep 2023 840

România a transmis Comisiei Europene propunerea de ajustare a Planului Național de Redresare și Reziliență

08 Sep 2023 781

MIPE Cardurile „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă până la data de 15 august

08 Aug 2023 818