MAE Întrevederile ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu o serie de organizații evreiești americane internaționale, în marja participării la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU

Întrevederile ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu o serie de organizații evreiești americane internaționale, în marja participării la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU
 
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut  joi, 21 septembrie 2023, în marja participării la segmentul de nivel înalt a Adunării Generale a ONU, întrevederi bilaterale cu o coaliție a organizațiilor evreiești internaționale și americane - B’nai B’rith International, National Coalition Supporting Eurasian Jewry (NCSEJ),  World Jewish Congress; World Jewish Restitution Organization; Anti-Defamation League, Conference of the Presidents of Major American Jewish Organizations -, precum și, separat, cu conducerea American Jewish Committee. 
În cadrul celor două întrevederi au fost abordate principalele teme aflate pe agenda cooperării României cu aceste organizații, prioritățile Parteneriatului Strategic româno-american, stadiul relației bilaterale dintre România şi Israel, situația de securitate din regiunea Mării Negre, precum și acțiunile României pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, educația privind Holocaustul și sprijinul susținut acordat comunității evreiești din România.
Șefa diplomației române a evidențiat ajutorul multidimensional acordat de România Ucrainei, inclusiv prin primirea și găzduirea refugiaților ucraineni și facilitarea tranzitului cerealelor din Ucraina prin România. A fost, de asemenea, reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Ucrainei și Republica Moldova. 
Ministrul Luminița Odobescu a reiterat hotărârea României de a-și menține rolul de model regional în materie de combatere a antisemitismului și de păstrare a memoriei victimelor Holocaustului, inclusiv prin proiecte memoriale, prin monitorizarea implementării Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și prin elaborarea viitoarei Strategii. De asemenea, au fost menționate eforturile Guvernului României în ceea ce privește acordarea pensiilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și procesul de restituire a proprietăților evreiești.
Ministrul român a menționat relația prioritară cu Statele Unite și a accentuat importanța realizării de progrese tangibile în ce privește includerea României în programul Visa Waiver.
A fost amintit nivelul excelent al relației bilaterale cu Statul Israel, anul acesta marcând la 11 iunie, 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte.
Reprezentanții organizațiilor evreieşti au salutat modul exemplar în care România acordă asistență Ucrainei şi Republicii Moldova în contextul agresiunii ruse și au exprimat apreciere față de rolul proeminent al României în identificarea de soluții pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre.
În același timp, au subliniat faptul că România este văzută ca un model și un lider regional în ceea ce privește angajamentul pentru combaterea antisemitismului, promovarea memoriei Holocaustului și a patrimoniului comunității evreiești.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Republicii Irak în România, în vizită de rămas-bun la MAE

05 Dec 2023 420

Victor Negrescu MAE din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziţia oficială a Belgiei în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen

05 Dec 2023 508

MAEDin Agenda de lucru a MAE

05 Dec 2023 221

MAEPrimirea de către secretarul de stat Traian Hristea a ambasadorului agreat al Republicii Populare Democrate Laos în România

04 Dec 2023 285

MAE Atenționare de călătorie pentru Germania - landul Bavaria - Perturbări ale transporturilor cauzate de ninsorile abundente

02 Dec 2023 489

MAE Informații despre decesul unui ostatic cu dublă cetățenie, israeliană și română, în Fâșia Gaza

02 Dec 2023 511

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu Mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 510

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia. Se prelungește greva națională în sectorul transportului feroviar

01 Dec 2023 483

MAEMesajul ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 321

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia din cauza grevei naționale în sectorul transportului feroviar

30 Nov 2023 510

MAERepublica Bulgaria - Timpi măriți de așteptare la punctele de trecere a frontierelor

30 Nov 2023 288

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria! Ce trebuie să știe cei care merg acolo

29 Nov 2023 699

MAEÎntrevederea secretarului de stat Iulian Fota cu omologul norvegian Eivind Vad Petersson

29 Nov 2023 374

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina (NUC)

29 Nov 2023 308

Ministrul afacerilor externe la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO

29 Nov 2023 390