Mesajul MAE cu ocazia aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române

Aniversăm astăzi, 24 ianuarie 2017, 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment de referință al istoriei naționale, pasul hotărâtor spre realizarea statului național unitar român.
 
În fiecare an diplomația română onorează cu recunoștință unitatea de cuget și simțire, spiritul național, devotamentul angajat în slujba constituirii și consolidării unui stat puternic, recunoscut pe plan internațional, principii care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească.
 
Parcursul european susținut al națiunii române spre obținerea independenței și spre realizarea statului național unitar român modern a condus România la statutul său de astăzi, de partener recunoscut și apreciat în cadrul Uniunii Europene și al NATO, pilon de stabilitate regional și european. Împlinirea acestor idealuri a început cu Mica Unire, moment de incontestabilă măreție, prin schimbările profunde pe care le-a determinat și prin valoarea simbolică pe care o deține în sufletul românilor.
 
Preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, în ianuarie 2019, în contextul celebrării Centenarului și la împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, pune în concordanță acțiunea prezentă și marile împliniri ale istoriei românilor, prin menținerea vie a acestui spirit de unitate pentru înfăptuirea idealurilor naționale.
 
La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu Mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 835

MAEMesajul ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 547

Astăzi este Ziua Organizației Națiunilor Unite! Mesaj transmis de Ministerul Afacerilor Externe

24 Oct 2023 752

MAE va continua să susțină toate acțiunile ce vizează educația privind Holocaustul

09 Oct 2023 932

Ziua Diplomației Române 2023. Ce mesaj a transmis Ministrul afacerilor externe

01 Sep 2023 802

Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Pogromului de la Iași

29 Jun 2023 768

Ministerul Afacerilor Externe, mesaj de Ziua Mondială a Libertății Presei

03 May 2023 883

MAE „Se împlinesc astăzi 105 ani de la momentul Unirii Basarabiei cu Regatul României“

27 Mar 2023 1013

Ministrul Bogdan Aurescu „Ziua Unirii Principatelor Române ne oferă prilejul de a onora eforturile generațiilor anterioare“

24 Jan 2023 959

10 ani de când România a lansat primul serviciu european de informare prin SMS a celor care călătoresc în afara țării

29 Oct 2022 1263

Ministerul Afacerilor Externe, mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului din România

09 Oct 2022 1190

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei „România va rămâne aproape de poporul ucrainean în eforturile lor de reconstrucție“

24 Aug 2022 1063

MAE, decizie de a-l contacta pe ambasadorul Ungariei la București, după o declarație a președintelui Novak

21 May 2022 1502

Ministrul Bogdan Aurescu. „Francofonia este o comunitate de valori”

20 Mar 2022 1001

MAE Autoritățile române au sprijinit evacuarea a peste 1.000 de cetățeni vietnamezi din Ucraina. Ce mesaj a transmis ministrul vietnamez al afacerilor externe

07 Mar 2022 1135