Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Comisiei NATO-Ucraina

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 13 mai 2015, la reuniunea Comisiei NATO-Ucraina, desfăşurată în contextul reuniunii miniștrilor afacerilor externe NATO, care are loc în Antalya (Turcia).

Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii au fost examinarea agendei comune de cooperare consolidată NATO-Ucraina, situaţia de securitate din estul Ucrainei, implementarea Acordurilor de la Minsk şi perspectivele pentru o soluţionare  pe termen lung a conflictului.
În alocuţiunea sa, şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în conformitate cu granițele recunoscute la nivel internaţional, reafirmând sprijinul politic şi operaţional pentru Ucraina. A trecut în revistă sprijinul practic oferit Ucrainei de către România, atât în ceea ce priveşte asistenţa medicală oferită militarilor ucraineni răniţi în conflict, cât şi prin demersurile ţării noastre, în calitate de națiune-lider pentru Fondul NATO de sprijin privind apărarea cibernetică.

De asemenea, a menţionat disponibilitatea de sprijin şi de asistenţă din partea ţării noastre pentru îndeplinirea obiectivelor din Programul anual de cooperare NATO-Ucraina pentru anul 2015.
Bogdan Aurescu a evidenţiat şi necesitatea continuării progreselor în domeniile reformei sectorului de apărare şi securitate şi statului de drept, dar şi în ceea ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Cu prilejul reuniunii, a fost adoptată o Declaraţie Comună a miniştrilor de externe, care reiterează sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, condamnă acţiunile agresive ale Rusiei şi încălcarea de către aceasta a dreptului internaţional şi a obligaţiilor asumate. Totodată, Declaraţia reflectă îngrijorarea comună cu privire la acţiunile de consolidare a prezenţei militare a Rusiei în Marea Neagră şi la efectul destabilizator al acestora.
De asemenea, ministrul afacerilor externe‎ Bogdan Aurescu a avut, în marja reuniunii, o discuție separată cu Pavlo Klimkin, ministrul ucrainean de externe, cu care a abordat aspecte de actualitate aflate pe agenda bilaterală. Astfel, ministrul Aurescu a abordat situația restricțiilor de intrare în Ucraina pentru un număr de cetățeni români (tema discutată repetat, la inițiativa părții române, cu ocazia vizitei ministrului ucrainean la București, dar și ulterior), inclusiv, cel mai recent, situația domnului Mircea Druc.

A reiterat faptul ca o soluție trebuie găsită pentru aceasta situație, care nu corespunde cu stadiul actual al relațiilor bilaterale, mai ales în contextul sprijinului ferm și sincer al României pentru integritatea teritorială a Ucrainei, respectiv pentru soluționarea crizei din estul Ucrainei. Ministrul ucrainean l-a reasigurat pe omologul român că autoritățile ucrainene lucrează la o soluție. De asemenea, cei doi au discutat și despre implementarea Acordului privind Micul Trafic la Frontieră. Cei doi miniștri au salutat intrarea sa în vigoare în ziua următoare, la 14 mai 2015, și au discutat aspecte privind înmânarea comună, de către cei doi oficiali, a primelor permise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 345

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 199

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 226

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 216

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 190

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 467

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1010

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 401

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 240

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 227

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 208

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 264

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 298

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 260

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 334