Primirea ministrului afacerilor externe Titus Corlăţean de către Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti

Ministrul Titus Corlăţean a fost primit astăzi, 19 noiembrie 2013, în cursul vizitei la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat ritmul intens al contactelor bilaterale din ultima perioadă, la toate nivelurile - al şefilor de stat şi de Guvern, pe linia Parlamentelor şi a tuturor instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale. Pe acest fond de strânsă coordonare, au  fost înregistrate progrese concrete pe întregul pachet de proiecte prioritare de cooperare convenit la nivelul Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău, îndeosebi în ce priveşte domeniile energiei, infrastructurii, educaţiei, şi asistenţei medicale de urgenţă. Ministrul Titus Corlăţean l-a informat pe preşedintele Nicolae Timofti  în legătură cu măsurile decise de partea română pentru accelerarea punerii în aplicare a iniţiativelor de cooperare sectorială şi a arătat că este nevoie, pe mai departe, de urmărirea atentă, de la nivel politic, a ritmului de materializare a proiectelor, astfel încât  acestea să poată aduce, în scurt timp, beneficiile aşteptate de cetăţenii Republicii Moldova. Ministrul afacerilor externe a arătat că atingerea de către Republica Moldova a obiectivelor de etapă avute în vedere pentru summit-ul Parteneriatului Estic (Vilnius, 28-29 noiembrie 2013) se datorează eforturilor convingătoare ale Chişinăului pe calea reformelor şi modernizării de ansamblu. În egală măsură, îndeplinirea tuturor  condiţionalităţilor incluse în Planul de acţiune cu Uniunea Europeană pentru liberalizarea vizelor vine să reconfirme statutul de lider al Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic. Pentru 2014 este necesar să fie generate, în plan european, deciziile necesare plasării Republicii Moldova pe un drum european ireversibil. România rămâne, ca şi până acum, ferm angajată să susţină toate eforturile Chişinăului în această direcţie.

Cei doi înalţi oficiali au reconfirmat caracterul  frăţesc al relaţiilor bilaterale, bazate pe Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană  a Republicii Moldova. Ministrul Titus Corlăţean a asigurat că România va rămâne şi pe mai departe cel mai ferm susţinător al parcursului european al Chişinăului.

În contextul discutării stadiului dosarului transnistrean, ministrul Titus Corlăţean a arătat că avansarea negocierilor în formatul "5+2" are nevoie de progrese pe fondul reglementării, pentru aceasta fiind necesară consolidarea unei atmosfere propice şi reţinerea de la gesturi unilaterale. Ministrul a evidenţiat poziţia de principiu a României, de susţinere a soluţionării politice a problemei, cu respectarea fermă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale internaţional recunoscute.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 686

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 572

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1315

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1587

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 994

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1021

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 748