Primirea preşedintelui Parlamentului Irlandei Sean Barrett de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit marţi, 2 iunie 2015, pe Sean Barrett, preşedintele Parlamentului Irlandei, aflat în vizită la Bucureşti la invitaţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Convorbirile au vizat teme de actualitate şi interes comun de pe agenda europeană  şi internaţională, inclusiv aspecte legate de evoluţiile recente din Vecinătatea Estică. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reamintit  necesitatea de a consolida, după recentul Summit al Parteneriatului Estic, desfăşurat la Riga, angajamentul şi asistenţa Uniunii Europene pentru dezvoltarea relaţiei Uniunii cu statele partenere din Vecinătatea Estică, precum şi  reafirmarea  rolului Parteneriatului Estic, ca instrument strategic  al politicii externe a Uniunii.
Cei doi oficiali au discutat despre perspectivele crizei din Ucraina, fiind subliniată necesitatea aplicării integrale a Acordurilor de la Minsk şi menţinerea regimului de sancţiuni UE până la implementarea deplină a acestora.
Cei doi interlocutori au avut de asemenea un schimb de opinii pe tema evoluţiilor din Vecinătatea Sudică, mai ales cu privire la negocierile în curs privind dosarul nuclear Iranian, dar şi crizele din Siria, Libia, Irak, combaterea fenomenului terorist.
În acest context, ministrul român de externe a făcut o prezentare a propunerii avansate de România în cadrul procesului de revizuire a Politicii Europene de Vecinătate privind platformele permanente de dialog pe teme de securitate în sens larg (Security Trusts).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 237

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 418

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 219

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 257

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 236

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 215

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 505

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1180

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 426

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 258

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 235

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 220

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 275

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 303

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 267