Biroul pentru Imigrări-BucureștiRezultate obținute de polițiștii de imigrări în ultimele 72 de ore

Știre de presă                                                                                                                   Bucureşti, 6 martie 2024
                                                                                                                                
 
Rezultate obținute de polițiștii de imigrări în ultimele 72 de ore
 
Polițiștii de imigrări au înregistrat, în perioada 3 – 5 martie a.c., 451 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 625 de astfel de documente au fost aprobate, iar 125 au fost respinse.
 
Cetățenilor străini le-au fost emise 1.099 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate și 765 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
De asemenea, alte 267 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
 
Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) au depistat 12 străini aflați în situații ilegale.
 
Au fost efectuate 51 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 106 sancțiuni contravenționale.
 
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 55.300 de lei.
 
 
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul pentru ImigrăriRezultate obținute de polițiștii de imigrări în anul 2023, pe linie de azil

26 Jan 2024 373

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 317 acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate

19 Jan 2024 336

Biroul pentru ImigrăriRezultate obținute de polițiștii de imigrări în ultimele 72 de ore

19 Dec 2023 394

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 52 de acțiuni, controale și verificări

13 Dec 2023 455

Biroul pentru Imigrări Rezultate obținute de polițiștii de imigrări în perioada minivacanței

04 Dec 2023 469

Biroul pentru ImigrăriRezultate obținute de polițiștii de imigrări în ultimele 72 de ore

17 Oct 2023 455