Biroul pentru ImigrăriPolițiștii de imigrări din Constanța au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării noastre patru străini

Știre de presă                                                                                                               Bucureşti, 11 aprilie 2024
 
                                                                                                                                  
 
 
POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA AU ÎNDEPĂRTAT SUB ESCORTĂ DE PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE PATRU STRĂINI, IAR ALTUL A FOST INTRODUS ÎN CENTRUL DE CUSTODIE PUBLICĂ
 
Patru străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul țării noastre, de polițiștii de imigrări din Constanța, în aproape două săptămâni.
 
În toate cazurile, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani. Un alt străin aflat în situații ilegale a fost introdus în centrul de custodie publică.
 

 
 
 
În perioada 1 – 10 aprilie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat patru misiuni de îndepărtare sub escortă, până la Punctele de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni, respectiv Vama Veche, pentru patru străini, toți bărbați, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.
 
La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani.

 
Un alt străin aflat în situații ilegale a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 24 și 63 de ani, sunt din Bulgaria, Ghana, Honduras, Regatul Unit al Marii Britanii și Turcia.
 
Din verificările efectuate de polițiștii de imigrări a reieșit că patru dintre acestea au intrat legal în România, în scop de muncă, ca membru de familie etc., iar cel de-al cincilea a intrat în țara noastră în perioada de interdicție dispusă anterior.
 
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul pentru Imigrări Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au desfășurat, săptămâna trecută, patru misiuni de îndepărtare sub escortă

08 Apr 2024 363

Biroul pentru Imigrări Străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad

25 Mar 2024 353

Biroul pentru ImigrăriPolițiștii de imigrări au fost prezenți la festivalul ”Massif-Winter Festival” din Poiana Brașov

18 Mar 2024 445

Biroul pentru ImigrăriAvize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Harghita

06 Mar 2024 367

Biroul pentru Imigrări Patru bărbați, toți din Nepal au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

29 Feb 2024 439

Biroul pentru ImigrăriBărbați din China depistați cu ședere ilegală în Dâmbovița

27 Feb 2024 401

Biroul pentru ImigrăriÎn cursul anului 2023, polițiștii din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți au gestionat procesarea a 951 de cereri de azil

22 Feb 2024 480

Biroul pentru ImigrăriRezultate obținute de polițiștii de imigrări din Iași

20 Feb 2024 441

Biroul pentru ImigrăriOpt bărbați din Pakistan și Bangladesh au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

19 Feb 2024 373

Biroul pentru ImigrăriPe linia combaterii șederii ilegale au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii

15 Feb 2024 382

Biroul pentru ImigrăriUn bărbat din Nepal a fost transferat ieri

02 Feb 2024 515

Biroul pentru Imigrări3 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul centrului de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni

18 Jan 2024 385

Biroul pentru ImigrăriBărbat din China care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere

20 Nov 2023 500

Biroul pentru ImigrăriRezultate obținute de polițiștii de imigrări din Alba

03 Nov 2023 564

Biroul pentru ImigrăriDouă decizii de returnare emise de polițiștii de imigrări din Iași

26 Oct 2023 416