IGSU Pompierii militari, la datorie pentru salvarea de vieți și bunuri!

Ieri, 27 septembrie, salvatorii au gestionat 1.481 situații de urgență, la nivel național. Cele mai numeroase misiuni au fost derulate în zona București-Ilfov și în județele Argeș, Mureș, Brașov și Cluj.
 
O pondere de aproximativ 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, 1.200 de persoane aflate în dificultate primind ajutor.
Totodată, în perioada de referință, echipajele operative au acționat pentru localizarea și stingerea celor 128 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 176 de misiuni pentru protecția comunităților.
Din totalul celor 128 de incendii, 82 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 240 ha de teren.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 13 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 12 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele BC (1), BN (1), BV (1), BZ (1), CV (1), HR (6) și NT (1), precum și 1 mesaj privind degajări mari de fum în județul Ilfov.
Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România. Astfel, în data de 27.09.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 95 de pompieri și 42 de mijloace tehnice.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor

15 May 2024 212

Tulcea Campania „Detector pentru viață”, ajunsă la final (FOTO)

14 May 2024 311

IGSUBilanțul misiunilor

14 May 2024 195

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 273

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 450

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 263

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 245

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 249

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 262

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 533

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 273

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 711

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 291

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 256

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 310