IPJ Arad Infracțiuni rutiere

BULETIN DE PRESĂ
Bănuiți de furt, identificați și reținuți
 
            În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost identificați 2 bărbați, de 20 și 21 de ani, din Arad, care, în noaptea de 2/3 ianuarie a.c., au sustras din incinta unei societăți comerciale un laptop și truse de scule, cauzând un prejudiciu de aproximativ 12.500 de lei.
            În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării de măsuri preventive.
            Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.
  •  
Infracțiune rutieră
 
            La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 23 de ani, Șeitin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pădurii. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
            Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  •  
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
            Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.300 de lei, din care 17 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.
            Au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor desfășurate, șoferilor le-au fost aduse la cunoștință noile modificări legislative, conform cărora, o persoană sub influența băuturilor alcoolice, a drogurilor sau care nu deține permis de conducere, care cauzează un accident urmat de moartea victimei, va executa sentința dispusă de instanță în regim de detenție.
            Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Arad Acțiune preventivă în zona Gurahonț

06 Feb 2024 456

IPJ AradInfracțiuni rutiere

16 Jan 2024 424

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

19 Dec 2023 556

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

15 Dec 2023 498

IPJ AradOrdin de protecție provizoriu

07 Nov 2023 548

IPJ Arad Reținut pentru infracțiuni rutiere

29 Sep 2023 532

IPJ Arad Infracțiuni rutiere

28 Sep 2023 686

IPJ AradInfracțiuni rutiere

08 Aug 2023 558

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

18 Jul 2023 556

IPJ AradOrdin de protecție provizoriu

05 Jul 2023 659

IPJ AradSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

03 Jul 2023 675

IPJ AradUrmărit național, depistat la Dorobanți

21 Jun 2023 803

IPJ AradConcurs de infracțiuni rutiere

25 May 2023 740

IPJ AradReținut și ulterior arestat, pentru infracțiuni rutiere

08 May 2023 598

IPJ AradInfracțiuni rutiere

18 Apr 2023 638