IPJ Bacău Comunicat de presă - 14.06.2022

Nr.1062173 din 14 iunie 2022
                        
                                                                           
 
Vacanță în siguranță
 
 
S-a încheiat anul școlar 2021-2022, iar în urma bilanțului activităților desfășurate, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au fost în mijlocul a peste 9.600 de elevi băcăuani, derulând aproximativ 340 de activități educativ-preventive în cadrul orelor de curs.
Principalele teme abordate au fost cele din sfera prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor -  răspunderea penală, consecințele săvârșirii de infracțiuni, medierea conflictelor, violență și bullying, respectarea regulilor de siguranță și a prevederilor legale.
Chiar dacă a venit vacanța, polițiștii de la siguranță școlară vor continua activitățile dedicate elevilor, de data aceasta în rândul celor care aleg să-și petreacă vara în taberele sau școlile de vară organizate în județul Bacău.
Până atunci, polițiștii Biroul Siguranță Școlară, alături de ceilalți colegi, mulțumesc cadrelor didactice și părinților, care au înțeles că parteneriatul școală-poliție-familie este esențial pentru formarea caracterelor puternice și urează o vacanță de poveste tuturor elevilor, alături de îndemnul de a nu uita să fie călăuziți de cel puțin trei valori fundamentale ale omului: Adevărul, Binele și Frumosul.
 
Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 488

IPJ BacăuPolițiștii au fost astăzi Ajutoarele lui Moș Crăciun!

18 Dec 2023 459

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 728

IPJ Bacău Comunicat de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 620

IPJ Bacău Comunicat de presă -27.01.2023

27 Jan 2023 802

IPJ Bacău Comunicat de presă -25.01.2023

25 Jan 2023 593

IPJ Bacău Comunicat de presă - Percheziții

20 Jan 2023 904

IPJ Bacău Comunicat de presă - 20.01.2023

20 Jan 2023 788

IPJ Bacău Comunicat de presă - 06.01.2023

06 Jan 2023 1578

IPJ Bacău Comunicat de presă - 05.01.2023

05 Jan 2023 1177

IPJ Bacău Comunicat de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 753

IPJ Bacău Comunicat de presă - 30.12.2022

30 Dec 2022 908

IPJ Bacău Comunicat de presă - 28.12.2022

28 Dec 2022 933

IPJ Bacău Comunicat de presă - 08.12.2022

08 Dec 2022 734

IPJ Bacău Comunicat de presă - 07.11.2022

07 Nov 2022 950