IPJ Bacău Comunicat de presă - 19.01.2022


,,ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI”
 
 
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău implementează cea de-a șaptea ediție a Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, derulat de Inspectoratul General al Poliției Române prin Institutul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Ministerul Educației în anul școlar 2021 – 2022.
 
Pe parcursul anului şcolar 2021 – 2022, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației, în parteneriat cu Compania Maspex implementează Programul,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.
La nivelul județului Bacău, în ediția din acest an s-au înscris în programul național Școala siguranței Tedi, 38 de clase din 19 unități școlare din mediul urban și din mediul rural.
Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.
Beneficiarii proiectului sunt elevii de clasa I, care se află la începutul unei etape importante a vieții, confruntându-se cu provocări noi și fiind în situația de a lua primele decizii fără ajutorul părinților.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău participă prin polițiștii de prevenire la implementarea acestui program, prin desfășurarea, până la sfârșitul acestui an școlar, a unor activități de informare a elevilor din grupul țintă.
Prin implementarea acestui program se urmărește informarea și educarea copiilor pentru adoptarea de comportamente conforme cu prevederile legale și de prevenire a victimizării acestora.
În interacțiunea cu polițiștii, elevii vor beneficia de materiale interactive și filmulețe educativ-preventive menite să le dezvolte un set de abilități la care să apeleze în diverse situații de risc.
 
Dintre recomandările pe care polițiștii băcăuani le transmit copiilor, reamintim:
 
  • Circulați numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor; acolo unde acestea nu există, deplasați-vă numai pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia, dar nu în grup, ci în șir, unul după altul;
  • Traversați strada numai pe trecere de pietoni și numai la culoarea verde a semaforului;
  • În intersecțiile fără marcaj traversați numai pe la colțul străzii și numai după ce v-ați asigurat atent, din ambele părți, că nu se apropie nici un vehicul;
  • Dacă de trecerea de pietoni se apropie mașini de poliție, pompieri sau ambulanțe, având semnalele sonore și luminoase în funcțiune, nu traversați, chiar dacă semaforul arată culoarea verde;
  • Nu treceți strada în fugă, prin fața sau prin spatele vehiculelor staționate ori oprite;
  • Nu vă jucați pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, nu stați pe bordurile trotuarelor, deoarece vă puteți dezechilibra și cădea în fața mașinilor;
  • Atunci când mergeți cu mașina, ocupați locurile din spate ale autoturismului, purtați întotdeauna centura de siguranță și scaun auto sau înălțător!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuProiectul are ca obiectiv general protejarea intereselor financiare

02 Feb 2024 497

IPJ BacăuPolițiștii au fost astăzi Ajutoarele lui Moș Crăciun!

18 Dec 2023 482

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 740

IPJ Bacău Comunicat de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 630

IPJ Bacău Comunicat de presă -27.01.2023

27 Jan 2023 812

IPJ Bacău Comunicat de presă -25.01.2023

25 Jan 2023 600

IPJ Bacău Comunicat de presă - Percheziții

20 Jan 2023 912

IPJ Bacău Comunicat de presă - 20.01.2023

20 Jan 2023 797

IPJ Bacău Comunicat de presă - 06.01.2023

06 Jan 2023 1593

IPJ Bacău Comunicat de presă - 05.01.2023

05 Jan 2023 1186

IPJ Bacău Comunicat de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 762

IPJ Bacău Comunicat de presă - 30.12.2022

30 Dec 2022 927

IPJ Bacău Comunicat de presă - 28.12.2022

28 Dec 2022 943

IPJ Bacău Comunicat de presă - 08.12.2022

08 Dec 2022 744

IPJ Bacău Comunicat de presă - 07.11.2022

07 Nov 2022 958