IPJ Bistrița-Năsăud Știre de presă - 05.11.2021

                                                                                                       Nr. 409 din 5 noiembrie 2021

 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
         
Acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și limitarea infectărilor cu Sars-Cov-2
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni. Acțiunile au fost desfășurate și în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
 
Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 325 de persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 312 persoane plasate în carantină la domiciliu.

De asemenea, au mai fost legitimate 164 de persoane, au fost oprite pentru verificări 92 de autovehicule și au fost efectuate controale la 30 de societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate ieri, au fost aplicate 52 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 5.800 de lei. Din totalul acestora, 20 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.

La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, polițiști locali, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.
 
În contextul actual, polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să conștientizeze importanța, atât pentru propria persoană, cât și pentru întreaga comunitate, a respectării măsurilor pentru limitarea riscului de răspândire a infectării cu coronavirus.
 
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
 

Activitățile polițiștilor vizează verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție, respectarea interdicției de circulație, a programului de funcționare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.
 
Poliţiştii vor continua activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, dar vor acționa și pentru prevenirea nerespectării legislației în vigoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bistrița-NăsăudAcțiuni pentru siguranța participanților la traficul rutier

15 Apr 2024 259

IPJ Bistrița-Năsăud Suntem părinți, suntem polițiști și indiferent de domeniul în care activăm, ne preocupă siguranța copiilor

12 Apr 2024 263

IPJ Bistrița-NăsăudUpdate Știre

02 Apr 2024 348

IPJ Bistrița-NăsăudÎncurajăm o comunicare deschisă

13 Feb 2024 415

IPJ Bistrița-NăsăudSiguranța dumneavoastră rămâne prioritatea noastră!

05 Feb 2024 438

IPJ Bistrița-Năsăud Descinderi la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea și furt, din localitatea Pinticu

30 Jan 2024 398

IPJ Bistrița-NăsăudPrejudiciu recuperat de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

20 Dec 2023 570

IPJ Bistrița-Năsăud Activități pentru siguranța copiilor

06 Dec 2023 542

IPJ Bistrița-NăsăudContinuă acțiunile de informare, dar și prevenire a unor fapte antisociale

27 Nov 2023 476

IPJ Bistrița-Năsăud Oprit la timp de polițiștii din Sângeorz-Băi

21 Nov 2023 440

IPJ Bistrița-Năsăud”Intervenția unui fost polițist a dus la prinderea unei persoane cercetate pentru tâlhărie calificată”

07 Nov 2023 445

IPJ Bistrița-Năsăud Vrei să devii polițist? Ai toate detaliile

26 Oct 2023 689

IPJ Bistrița-NăsăudLa volan după c e a consumat substanțe psihoactive

24 Oct 2023 437

IPJ Bistrița-NăsăudDoi bărbați cercetați pentru fals informatic

20 Oct 2023 490

IPJ Bistrița-NăsăudStagiu de pregătire a polițiștilor criminaliști din 5 județe

20 Oct 2023 418