IPJ Brăila Buletin de presă - 11.07.2022

Nr. 63.316 din 11.07.2022
 
Cercetați penal pentru infracțiuni la regimul rutier
 
În seara de 8 iulie a.c., în jurul orei 20:55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe           DE 584, în afara municipiului Brăila.
 
Șoferul a fost testat cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spitalul din municipiu.
 
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
 
  •  
 
Vineri dimineață, 8 iulie a.c., la ora 09:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică acționau pe raza municipiului, iar pe strada Vadul Ghecetului au observat un vehicul care la vederea polițiștilor a demarat brusc, circulând cu viteză mare.
 
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp, pe aceeași stradă, iar la volanul vehiculului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila.
 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ITP-ul vehiculului era expirat.
 
Brăileanul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
De asemenea, pe numele acestuia a fost întocmit și dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
  •  
 
În data de 9 iulie a.c., în jurul orei 15:25, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un moped pe strada Griviței.
 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
De asemenea, la ora 19:15, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
 
Pe numele celor doi brăileni au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
  •  
 
În noaptea de 9 iulie a.c., în jurul orei 23:55, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor.
 
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
  •  
 

În noaptea de 10 iulie a.c., în jurul orei 01:35, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din satul Țepeș Vodă, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.
 
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
 
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Buletin de presă - 29.09.2022

29 Sep 2022 222

IPJ Brăila Buletin de presă - 26.09.2022

26 Sep 2022 266

IPJ Brăila Buletin de presă - 29.08.2022

29 Aug 2022 394

IPJ Brăila Buletin de presă - 25.08.2022

25 Aug 2022 402

IPJ Brăila Buletin de presă - 22.08.2022

22 Aug 2022 347

IPJ Brăila Buletin de presă - 04.08.2022

04 Aug 2022 565

IPJ Brăila Buletin de presă - 02.08.2022

02 Aug 2022 419

IPJ Brăila Buletin de presă - 01.08.2022

01 Aug 2022 635

IPJ Brăila Buletin de presă - 27.07.2022

27 Jul 2022 426

IPJ Brăila Buletin de presă - Percheziții

21 Jul 2022 401

IPJ Brăila Buletin de presă - 21.07.2022

21 Jul 2022 428

IPJ Brăila Buletin de presă - 18.07.2022

18 Jul 2022 456

IPJ Brăila Buletin de presă - 15.07.2022

15 Jul 2022 474

IPJ Brăila Buletin de presă - 12.07.2022

12 Jul 2022 419

IPJ Brăila Buletin de presă - 08.07.2022

08 Jul 2022 494