IPJ BuzăuPoliţiştii buzoieni au acţionat pe principalele artere rutiere din judeţ

Nr. 404  din 19 decembrie 2023
 
 
POLIŢIŞTII BUZOIENI AU PARTICIPAT LA ACŢIUNEA “ALCOHOL AND DRUGS”, SUB EGIDA ORGANIZAŢIILOR POLIŢIILOR RUTIERE DIN EUROPA –  ROADPOL
 
În perioada 11 – 17 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, împreună cu poliţiştii de ordine publică, au desfăşurat activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente.
Poliţiştii buzoieni au acţionat pe principalele artere rutiere din judeţ, scopul principal fiind acela de a reduce riscul rutier şi de a preveni evenimentele produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate au fost opriţi şi testaţi alcoolscopic peste 1000 de conducători auto.
Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru şoferii care s-au urcat la volan, în ciuda faptului că se aflau sub influenţa alcoolului, iar în 6 situaţii au întocmit dosare penale pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, aparatele etilotest indicând valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
 
ALCOOLUL DĂUNEAZĂ GRAV SIGURANŢEI RUTIERE!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BuzăuROADPOL – Speed Marathon

22 Apr 2024 268

IPJ BuzăuPoliţiştii buzoieni continuă competiţiile organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române

22 Mar 2024 435

IPJ Buzău Bucureştean sancționat în urma unei şicanări în trafic

02 Feb 2024 482

IPJ BuzăuPolițiștii buzoieni prezenți în școli

30 Jan 2024 443

IPJ BuzăuAu fost demarate cercetări în cazul a 110 infracţiuni

03 Jan 2024 492

IPJ BuzăuElevii buzoieni sfătuiți antivictimal de polițiștii de la Siguranţă Şcolară

13 Dec 2023 553

IPJ Buzău Peste 130 de polițiști buzoieni au fost de serviciu zilnic, fiind suplimentat efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor.

04 Dec 2023 601

IPJ BuzăuReţinut de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

21 Nov 2023 480

IPJ BuzăuPreșcolarii sfătuiți de polițiștii buzoieni în cadrul Proiectului Regional Educațional „Apelul de Urgență 112”.

16 Nov 2023 482

IPJ Buzău Recomandări ale polițiștilor buzoieni pentru a fi evitate fraudele la cumpărături de Black Friday

10 Nov 2023 588

IPJ Buzău Accident tragic, pe DN2E85, cu mașină răsturnată. Șoferul rănit, dar pasagerul din autoturism și-a pierdut viața

31 Oct 2023 1319

IPJ BuzăuReţinut pentru tulburarea liniștii și ordinii publice

25 Oct 2023 463

Un bărbat din județul Buzău a murit în urma unui accident rutier. Ce spun autoritățile

20 Oct 2023 1170

IPJ Buzău Activități desfășurate de polițiști la „Noaptea Cercetătorilor 2023”

02 Oct 2023 590

IPJ Buzău Limitele maxime de viteză stabilite prin Codul rutier

29 Aug 2023 815