IPJ ClujBuletin de presă - 04.04.2022

Nr. 176560/130 din 4 aprilie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
        
 
ACȚIUNI DERULATE DE POLIȚIȘTI ÎN HUEDIN ȘI COMUNELE ARONDATE
În perioada 1-3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin, au derulat activități pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, precum și pentru responsabilizarea tuturor categoriilor de participanți la trafic.
În cadrul activităților au fost legitimate 190 de persoane, verificate 125 de autovehicule, fiind aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.000 de lei.
Astfel, cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație, resepectiv 25 sancțiuni contravenționale, fiind reținute 5 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și 1 certificat de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul activităților polițiștii au confiscat 25,60 mc de material lemnos în valoare de peste 21.000 de lei.
În fapt, la data de 30 martie a.c., în baza informațiilor și activităților operative, polițiștii au constatat că pe un drum forestier din comuna Mărișel se află depozitat material lemnos, din specia molid, fără a fi întocmite documente legale de exploatare în acest sens.
Polițiștii au demarat activități cu sprijinul Ocolului Silvic Gilău pentru clarificarea tuturor împrejurărilor, iar în conformitate cu Legea 171/2010, a fost stabilit un termen legal pentru probarea provenienței și revendicarea materialului lemnos în cantitate de 25,60 mc.
Având în vedere faptul că până la data de 1 aprilie materialul lemnos nu a fost revendicat, polițiștii au procedat la confiscarea acestuia, fiind predat în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Gilău.
 
***
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN GHERLA ȘI COMUNELE ARONDATE
În perioada 1-3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Compartimentul Rutier și Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat activități de prevenire a comiterii unor fapte antisociale și asigurarea climatului de siguranță publică, fiind totodată prezenți în trafic, în scopul impunerii respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.
Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 123 de persoane, verificate 94 de autovehicule, efectuate 57 testări alcoolscopice, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 40.000 de lei.
Pentru încălcarea normelor de circulație au fost reținute 18 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule.

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujLa volan sub influența alcoolului

24 May 2024 255

IPJ ClujActivitățile s-au desfășurat în municipiul Gherla, la Grădinița ”Căsuța Fermecată”

17 May 2024 253

IPJ ClujOperațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc

17 May 2024 281

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 427

IPJ ClujÎn cauză a fost produs un prejudiciu în valoare de peste 360.000 de lei

24 Apr 2024 325

IPJ ClujAutoturism răsturnat pe strada Avram Iancu din localitatea Florești

12 Apr 2024 308

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 345

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 705

IPJ ClujTânăr de 26 de ani, din comuna Așchileu Mare a fost reținut pentru 24 de ore

23 Feb 2024 392

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 446

IPJ ClujPercheziții

14 Feb 2024 434

IPJ Bistrița-Năsăud Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii Biroului de Ordine Publică

18 Jan 2024 468

IPJ Cluj În agitația caracteristică sărbătorilor de iarna, fiți atenți la bunurile personale!

18 Dec 2023 481

IPJ ClujActivități pentru siguranță rutieră la Turda

15 Dec 2023 732

IPJ ClujTestarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative

12 Dec 2023 492