IPJ GalațiDepistați la volan sub influența alcoolului

Nr. 3044317 din 10 iulie 2023
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
         La data de 7 iulie 2023, în jurul orei 11:30, pe DN 25, în interiorul localității Liești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
         Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un tânăr, cu vârsta de 22 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară prevăzută și cu o semiremorcă, pe DN 25, dinspre municipiul Galați către municipiul Tecuci, în interiorul comunei Liești, la km. 25, a surprins și accidentat o femeie, cu vârsta de 68 de ani, care traversa pe marcajul pietonal, pe bicicletă.
         A rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
          La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
 
***   
        
         Un alt eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc și la data de 8 iulie 2023, în jurul orei 12:55, pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați.
         Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Regiment 11 Siret, la efectuarea manevrei de mers înapoi l-a acroșat și accidentat pe un bărbat, de 70 de ani, care, în calitate de pieton, se angajase în traversarea străzii pe marcaj pietonal.
         Persoana rănită a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj de la Ambulanță, iar după acordarea de îngrijiri medicale nu a rămas internată.
          La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în cazul conducătorului auto, iar în cazul pietonului a fost indicată valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
         A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
 
***   
                                
         La aceeași dată anterior menționată, în jurul orei 13:40, pe DN 25, în interiorul localității Independența, din județul Galați, s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia a fost rănit un copil, cu vârsta de 4 ani.

         Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, cu direcția de deplasare către municipiul Galați, la km. 53, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa, rezultând un impact față spate. După acest impact, cel de-al doilea autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a acroșat un autoturism, condus de o femeie, cu vârsta de 47 de ani.
         În urma evenimentului rutier au fost avariate toate cele trei auto implicate și rănirea unui minor în vârstă de 4 ani, care se afla pasager în autoturismul lovit în partea din spate.
         Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.

         A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
***   
 
 
 
DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, A ALTOR SUBSTANȚE SAU FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
 
         La data de 7 iulie 2023, în jurul orei 22:10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au oprit în trafic, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza, din comuna Cuza Vodă, un autoturism care era condus de o tânără de 18 ani, domiciliată în această localitate.
         La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ, însă, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Pe bancheta dreaptă față se afla proprietarul autoturismului, un bărbat de 22 de ani, din comuna Pechea, județul Galați, acesta fiind cel care i-ar fi încredințat autovehiculul tinerei să-l conducă, deși cunoștea faptul că nu deține permis de conducere. .
         A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, respectiv încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
 
***
 
REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
 
 
         În cursul nopții de 7/8 iulie 2023, în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Galați, în timpul activităților de serviciu, a observat în trafic, pe strada Serei, din municipiul Galați, un autoturism care se deplasa spre strada Traian, iar conducătorul auto a încercat să evite polițiștii, schimbând direcția de deplasare.
         Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului și a procedat la oprirea acestuia pe strada Colonel Nicolae Holban. A fost identificat conducătorul auto, fiind vorba de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Galați și s-a procedat la testarea acestuia pentru consumul de alcool și de droguri. În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă, în cel de-al doilea caz a fost evidențiat în mod pozitiv consumul de THC-5 (Canabis), motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
         De asemenea, s-a stabilit că tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la controlul autoturismului au fost găsite două pungi din plastic, în care se aflau substanțe vegetale, tip muguri de culoare verde gălbuie, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
         A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
         La data de 8 iulie, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de persoana în cauză, iar, ulterior, la aceeași dată, după prezentarea atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cât și la Judecătoria Galați, a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
         A fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați, iar cercetările vor fi continuate atât de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Galați, precum și de cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.
        
***
        
         Tot în cursul nopții de 7/8 iulie 2023, în jurul orei 02:15, Secția 2 Poliție Rurală Smârdan a fost sesizată telefonic prin intermediul S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că pe strada Breana, din comuna Slobozia Conachi, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier, o tamponare între două autovehicule, iar persoane, care se face vinovată de producerea acestuia, s-ar afla în stare de ebrietate.
         Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Slobozia Conachi, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism, iar în drum spre casă, pe strada Breana ar fi pierdut controlul direcției de mers și a lovit un alt autovehicul care era parcat pe partea dreaptă a arterei rutiere, pe direcția sa de deplasare.  
         La testarea alcoolscop, valoarea indicată a fost de 1,03 de mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
         A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
***
        
         La data de 8 iulie 2023, în jurul orei 16:31, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care era condus de un bărbat, cu vârsta de 50 de ani, din comuna Matca, județul Galați, pe DJ 251 A, pe raza localității de domiciliu.
         La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, însă bărbatul a refuzat.
         Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
 
***
 
         Un alt bărbat, cu vârsta de 41 de ani, din comuna Barcea, județul Galați, va fi cercetat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, la data de 8 iulie 2023, ora 19:00, conducând un autoturism pe DJ 252, în interiorul satului Podoleni. Rezultatul indicat la testarea alcoolscop a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
***
 
         În cadrul activităților derulate de polițiști pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță a tuturor participanților la trafic, în data de 8 iulie, respectiv în noapte dintre 8/9 iulie 2023, au fost depistați alți trei bărbați care s-au urcat la volan și au condus, după ce au consumat substanțe psihoactive.
         Primul dintre aceștia, un tânăr de 20 de ani, din satul Mihail Kogălniceanu, comuna Smârdan, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați și ai Biroului de Ordine Publică Galați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, în jurul orei 21:30, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Marea Unire, din municipiul Galați. La testarea cu aparatul Drugtest a fost indicată o valoarea pozitivă la consumul de THC-5 (Canabis).
         De asemenea, în urma controlului corporal și al îmbrăcămintei, la unul dintre ocupanții autoturismului, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Galați, a fost găsită o țigaretă confecționată artizanal, cu un conținut de frunze vegetale susceptibil a fi al plantei canabis, care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor.
        
         Cel de-al doilea, un alt tânăr de 19 ani, din comuna Corod, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Formațiunii Rutieră Târgu Bujor și Secției 5 Poliție Rurală Rădești, în jurul orei 22:10, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251 A, în interiorul satului Nicopole, comuna Drăgușeni. La testarea pentru consumul de substanțe psihoactive a fiost indicată valoarea pozitivă la consumul de metamfetamină.
         La controlul vehiculului, au fost găsite în torpedo, într-un ambalaj, trei capsule din hârtie cu un conținut ce aveau forma unor cristale de culoare albă, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, fiind bănuite a face parte din categoria substanțelor psihoactive.
 
         Cel de-al treilea, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Brăila, a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, din municipiul Galați, la ora 00:50. Testarea cu aparatul Drugtest a evidențiat o valoarea pozitivă la consumul de THC-5 (Canabis).
 
         Toți cei trei conducători auto au fost conduși la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, iar polițiștii au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările vor fi continuate în primele 2 cazuri și de către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.
 
***
 
         Și în data de 9 iulie 2023 au fost depistați de către polițiștii gălățeni trei bărbați care au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive și apoi au condus autovehicule pe drumurile publice.
         Primul, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Galați, a fost oprit în trafic de polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați, în jurul orei 13:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ionel Fernic. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
         Al doilea, un tânăr de 19 ani, din satul Condrea, comuna Umbrărești, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Brâncoveanu, din satul Siliștea, în jurul orei 20:00. La testarea cu aparatul Drugtest a fost indicată o valoarea pozitivă la consumul de amfetamină (AMP).
         Tânărul deține permis de conducere pentru categoriile Am, B1 și B, având dreptul de conducere valabil, eliberat în urmă cu 2 zile.
 
         Cel de-al treilea, un bărbat de 41 de ani, din satul Drăgușeni, județul Galați, a fost oprit în trafic pe DJ 242H, în interiorul satului Lunca, comuna Jorăști, în cursul nopții de 9/10 iulie 2023, în jurul orei 02:30, de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor și Secției 5 Poliție Rurală Rădești. La testarea alcoolscop a fost indicată valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
          Toți cei trei conducători auto au fost conduși la spital unde le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, iar polițiștii au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
***
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

29 Apr 2024 249

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

22 Apr 2024 255

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

02 Apr 2024 355

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

03 Jan 2024 469

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

11 Dec 2023 476

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

27 Nov 2023 694

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

27 Oct 2023 602

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

23 Oct 2023 600

IPJ GalațiLa volan sub influența substanțelor psihoactive

16 Oct 2023 586

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

14 Sep 2023 550

IPJ Galați Depistați la volan sub influența alcoolului, a altor substanțe sau fără permis de conducere

04 Sep 2023 802

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

29 Aug 2023 496

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

28 Aug 2023 559

IPJ GALAȚIDepistat la volan sub influența alcoolului

24 Aug 2023 473

IPJ GalațiDepistat la volan fără permis de conducere

17 Jul 2023 833