IPJ IalomițaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

Nr. 102235 din 24 Octombrie 2023
 
 

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR IALOMIȚENI, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

 
În ultimele 24 de ore, poliţiştii ialomițeni au intervenit la peste 90 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 14  infracţiuni.
În perioada menționată, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Ialomița, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 10 acţiuni şi s-a intervenit la 92 evenimente, dintre care 89 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 14 infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 242 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 66.380 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale polițiștilor ialomițeni.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
În urma activităților desfășurate, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce 8 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au depistat în trafic, un tânăr de 28 de ani, din comuna Albești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Movila aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,47 mg/alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
***

 
Tot în cursul zilei de ieri, 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe raza comunei Andrășești un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Bărbulești, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.
 
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ IalomițaPolițiștii au întocmit dosar penal

20 Feb 2024 438

IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

18 Sep 2023 503

IPJ Ialomița -Intervenții

25 Aug 2023 514

IPJ Ialomița - Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

03 Aug 2023 503

IPJ Ialomița -Intervenții

20 Jul 2023 588

IPJ Ialomița - Buletin de presă - 11.07.2023

11 Jul 2023 665

IPJ Ialomita - Buletin de presa 20.06.2023

20 Jun 2023 742

IPJ Ialomița - Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

15 Jun 2023 560

IPJ Ialomita - Buletin de presa 06.06.2023

07 Jun 2023 660

IPJ IalomițaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

30 May 2023 778

IPJ IalomițaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

26 May 2023 675

IPJ IalomițaCa măsură complementară, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare

28 Apr 2023 441

IPJ BuzăuIntervenții și acțiuni

28 Apr 2023 479

IPJ IalomițaPentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale

25 Apr 2023 491

IPJ IalomițaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

21 Apr 2023 449