IPJ TimișActivități preventive

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN TABĂRA DE VARĂ DE LA TOPLA
 
În perioada 03 - 07 iulie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Timiș împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Timiș, au fost prezenți la Tabăra de Vară de la Topla, unde au desfășurat activități de informare, sensibilizare și conștientizare a tinerilor, cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri, precum și cu privire la siguranța în mediul online.
 
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară le-au vorbit copiilor despre conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private și siguranța în mediul online, activități ce fac parte din cadrul Campaniei pentru prevenirea cyberbullying-ului.
 
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității însoțiți de reprezentanți ai CPECA Timiș au desfășurat o sesiune informativ - preventivă în care tinerilor le-au fost prezentate consecințele nefaste ale consumului de substanțe interzise asupra dezvoltării personale, emoționale și sociale.
 
Astfel, tinerii au încercat "ochelarii de droguri" ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri, precum şi "ochelarii de alcool" care simulează efectele consumului de alcool.
 
Polițiștii urmăresc ca tinerii să conștientizeze cu adevărat pericolul și să nu mai trateze totul superficial, scopul nostru fiind prevenirea victimizării minorilor sub orice formă.
 
 
 
Astfel de activități vor continua pe toată perioada sezonului estival, astfel încât tinerii să beneficieze de îndrumarea corespunzătoare pentru a putea alege în mod corect cum să-și petreacă timpul liber într-un mod sănătos, precum și adoptarea un comportament antivictimal și antiinfracțional.
 
ȘEFUL SERVICIULUI CABINET

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ TimișPolițiști în mijlocul preșcolarilor

29 Mar 2023 487

IPJ Timiș Buletin informativ - 25.05.2022

25 May 2022 970

IPJ Timiș Comunicat de presă - 10.05.2022

11 May 2022 823