ISU Bihor Buletin informativ - 18.08.2022

             Nr. 196  Oradea, 18.08.2022
 
                                                            BULETIN INFORMATIV
      Incendiu la un apartament de pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Oradea
 
Măsuri de prevenire a incendiilor în bucătării și reguli de comportare în cazul producerii unor astfel de evenimente
 
 
În seara zilei de miercuri, 17 august a.c., în jurul orei 21.35, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe cu opt etaje, de pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Oradea.
La fața locului, au fost mobilizate imediat, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și cu ambulanța SMURD a subunității.
Echipajele de stingere au reușit să lichideze incendiul, care se manifesta în bucătăria apartamentului, în aproximativ zece minute, împiedicând propagarea acestuia la camerele locuinței și la celelalte apartamente.
De asemenea, forțele de intervenție au verificat locuințele învecinate, pentru a se asigura că nu există eventuale victime intoxicate cu fum.
Pompierii militari paramedici au acordat îngrijirile necesare fiului proprietarei, în vârstă de 17 ani, care a suferit o arsură superficială la antebraț, acesta refuzând transportul la spital.
Pagubele înregistrate au constat în aparate electrocasnice și elemente de mobilier din bucătărie.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile (draperii) față de aparatul de gătit (aragaz).
 
 
Măsuri de prevenire a incendiilor în bucătării și reguli de comportare în cazul producerii unor astfel de evenimente

 
 
         Pompierii militari atrag atenția bihorenilor asupra faptului că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a neglijenţei persoanelor în timpul folosirii aparatelor de gătit sau/și a amplasării materialelor combustibile în apropierea acestora.

          În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite, este important: să nu amplasați materiale combustibile în apropierea aparatelor de gătit (perdele, draperii, prosoape, hârtie, cârpe  etc.) să supravegheați aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcțiune (luaţi mâncarea de pe foc dacă trebuie să părăsiți bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată), să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără și să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor.
    În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:
  • Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!
  • Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.
  • Stingeți flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
  • Nu vă grăbiți să puneți mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteți scăpa din mâini, riscând să vă stropiți cu uleiul încins. Lasați tigaia pe aragaz și deschideți larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.
  • Dacă nu reușiți să stingeți flăcările, iar acestea se extind, evacuați persoanele din locuință, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112, pentru intervenția pompierilor.
 
 
 
 
Ofițer Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 222

ISU BihorO pisică blocată între două clădiri din Oradea, salvată de pompieri

22 Apr 2024 284

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 232

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 251

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 273

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 298

ISU Bihor Incendii în șase localități bihorene

10 Apr 2024 264

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 271

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 331

ISU BihorIntervenții ale pompierilor militari bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

29 Mar 2024 312

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 317

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 337

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 379

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oșorhei

14 Mar 2024 393

ISU Bihor Proiectil funcțional descoperit în comuna Sânmartin

07 Mar 2024 299