ISU BihorIncendiu la o locuință de pe strada Lucian Blaga din Oradea

Nr. 306   Oradea, 06.11.2023
 
  BULETIN INFORMATIV
Incendiu la o locuință de pe strada Lucian Blaga din Oradea
 
 
În dimineața zilei de luni, 6 noiembrie a.c., pompierii militari orădeni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Lucian Blaga din municipiu.
 
Apelul care sesiza producerea incendiului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 04.25, moment în care, la adresa indicată de apelant, au fost mobilizate cu operativitate, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la acoperișul locuinței și al unei terase, existând un risc ridicat de extindere a acestora la întreaga casă și la alte două locuințe.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de tip Abroll și o autospecială de lucru la înălțime, acționând simultan pentru stingerea focarelor și protecția camerelor, respectiv a celorlalte clădiri expuse riscului de incendiere.
Incendiul a fost stins în aproximativ 35 de minute, în limitele găsite, echipajele de pompieri reușind să salveze încăperile locuinței, casa învecinată, aflată la mai puțin de jumătate de metru de focare, o altă casă din curte, situată la circa cinci metri și alte construcții auxiliare din cadrul gospodăriei.
În urma producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un cablu electric defect, au ars circa 90 de metri pătrați din acoperișul casei, aproximativ 9 metri pătrați din acoperișul unei terase lipite de locuință, o fereastră, o ușă și aproximativ 7 metri cubi de material lemnos.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
 
 
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
 

Pompierii militari bihoreni vă reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti:
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent;
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, boiler, maşină de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi,  provocând în scurt timp, un incendiu.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentării cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
• Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
 
 
 
Persoană de contact
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 230

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 275

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 271

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 332

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 382

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oșorhei

14 Mar 2024 395

ISU BihorIncendiu la o locuință din Lugașu de Sus

19 Feb 2024 362

ISU BihorAtenție la centralele termice! Incendiu la o gospodărie din Sânmartin

06 Feb 2024 379

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Tulca. Atenție la instalațiile electrice!

30 Jan 2024 429

ISU Bihor Incendiu la un autoturism, în Peștiș. Iată ce spun pompierii

17 Jan 2024 638

ISU BihorIncendiu la un autoturism, în Peștiș

17 Jan 2024 390

ISU Bihor Bărbat grav rănit, în urma producerii unui incendiu la o casă din Izbuc

17 Jan 2024 357

Incendiu la o casă de locuit! Pompierii intervin

12 Jan 2024 943

ISU BihorPersoană rănită în urma producerii unui incendiu, în localitatea Valea Boroș

12 Jan 2024 397

ISU BihorIncendiu la o gospodărie din Oradea

11 Jan 2024 552