ISU Prahova Comunicat de presă - 10.06.2022

COMUNICAT DE PRESĂ
NR. 22 din 10 iunie 2022
 
Pompierii vor fi la datorie în aceste zile, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. În perioada următoare peste 160 de pompieri, cu aproximativ 73 de mijloace tehnice vor veghea, zilnic, la liniștea acestor zile, pentru asigurarea misiunilor specifice orientate spre siguranța cetățeanului, bunurilor și mediului.
 
Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel județean, acţiuni de îndrumare şi control, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, de alimentaţie publică, cu funcţiuni de agrement, precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane.
 
Au fost desfășurate 7 acţiuni de îndrumare şi control. Pe timpul verificărilor au fost depistate 45 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, din care 13 au fost soluționate pe timpul controalelor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 40 de avertismente și 5 amenzi, în cuantum de 9001 lei.
 
Pe lângă identificarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii în prevenire au asigurat instruirea angajaţilor din obiectivelor avute în atenţie, astfel încât aceştia să-şi însuşească şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le pună la dispoziţia clienţilor.
 
În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative au continuat acțiunile de recunoaștere la diverse categorii de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
 
Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat prin intermediul celor 11 echipaje de pompieri SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple. 
Având în vedere că, în minivacanța de Rusalii, mulți dintre cetățeni vor alege să-și petreacă timpul liber cu precădere în zonele turistice, pentru ca distracţia să nu fie tulburată de evenimente deosebite, cu urmări grave asupra populaţiei sau mediului înconjurător, I.S.U. Prahova recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de apărare împotriva incendiilor:
  • focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate;
  • copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu permite jocul acestora cu focul;
  • instalarea corturilor, autoturismelor şi suprafeţelor de picnic este interzisă în afara locurilor de campare;
  • în spaţiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, iar lăsarea lor nesupravegheată, este interzisă;
  • la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;
 
Echipajele de intervenţie vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei din cadrul autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare.
 
Vă dorim zile liniștite, lipsite de evenimente nedorite!

 
 
 
                                                                                       Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Prahova Comunicat de presă - 29.12.2022

29 Dec 2022 551

ISU Prahova Comunicat de presă - 29.09.2022

29 Sep 2022 467

ISU Prahova Comunicat de presă unități de învățământ

01 Sep 2022 439

ISU Prahova Comunicat de presă - 17.06.2022

17 Jun 2022 447

ISU Prahova Comunicat de presă - 14.06.2022

14 Jun 2022 655

ISU Prahova Comunicat de presă - 14.12.2021

14 Dec 2021 672

ISU Prahova Comunicat de presă - 08.12.2021

08 Dec 2021 755

ISU Prahova Comunicat de presă - 23.11.2021

24 Nov 2021 794

ISU Prahova Comunicat de presă - 23.11.2021

23 Nov 2021 783

ISU Prahova Comunicat de presă - 11.11.2021

11 Nov 2021 769

ISU Prahova Comunicat de presă - 04.11.2021

04 Nov 2021 944

ISU Prahova Comunicat de presă - 14.10.2021

14 Oct 2021 1002

ISU Prahova Comunicat de presă -Asigură-te că totul este pregătit pentru sezonul rece și nu-ți asuma niciun risc!

13 Oct 2021 620

ISU Prahova Comunicat de presă - 07.10.2021

07 Oct 2021 867

ISU Prahova Comunicat de presă - 02.08.2021

12 Aug 2021 786