Noi măsuri pentru buna gestionare a fondurilor europene alocate României

Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 26 iunie a.c., noi măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene atât de către beneficiari cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.
 
„Nivelul corecţiilor financiare ce pot fi aplicate beneficiarilor care nu respectă întocmai principiile europene şi prevederile legislaţiei în vigoare devine mai flexibil, penalizarea beneficiarilor aplicându-se în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. Prin aceste reglementări urmărim îmbunătățirea și eficientizarea mecanismului de prevenire și gestionare a neregulilor ţinând cont de experiența avută în utilizarea fondurilor de preaderare și a celor alocate României pentru actuala perioadă de programare. Aceste reglementări urmează să fie aplicate şi în perioada de programare 2014 -2020. Suplimentar, permitem Autorităţilor de Management să nu mai sancţioneze beneficiarii pentru nereguli care nu au impact financiar” , a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
 
Actele normative adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi sunt Ordonanţa de urgență privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/ sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, respectiv Hotărârea Guvernului privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/ corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Modificările aprobate corelează prevederile din legislaţia naţională cu cele ale reglementărilor europene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MDLPA Guvernul a decis noi măsuri pentru derularea Programului Național de Dezvoltare Locală și a Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”

23 Nov 2023 792

Cresc taxele și apar altele noi Klaus Iohannis a promulgat măsurile fiscale care introduc și majorează taxe. Ce modificări fiscale vor avea loc

26 Oct 2023 1246

Atenție la infractorii de pe internet! O nouă metodă de fraudă online devine populară în România! Cum ne putem feri de păcăleli?

18 Jul 2023 1161

Ministerul Dezvoltării implementează noi măsuri de eficientizare a serviciilor publice

21 Sep 2022 945

Noi măsuri aplicate în sistemul de educație din România Fără teze, fără medii semestriale

31 May 2022 1417

Rata de infectare în orașele României continuă scăderea. Au fost propuse măsuri de relaxare (DOCUMENT)

01 Mar 2022 1317

Noi măsuri de sprijin pentru plata facturilor la energie și gaze. Ce tarife vor plăti clienții casnici și firmele din luna aprilie (VIDEO)

24 Feb 2022 1563

Alexandru Rafila, precizări despre relaxarea restricțiilor în contextul pandemiei (VIDEO)

16 Feb 2022 1302

Editorial Regulile anti-Covid respectate doar de frica amenzilor. Unde nu sunt controale, puțini le respectă

10 Jan 2022 2941

Noi măsuri pentru a face faţă exploziei de cazuri COVID în Franța. Mască de protecţie obligatorie pentru persoanele de peste 6 ani în mijloacele de transport

01 Jan 2022 1496

„Recomandăm ferm pasagerilor să se prezinte din timp la aeroport - cu minimum 3 ore înaintea orei decolării“ Noi măsuri la Aeroportul Henri Coandă. Pe fluxul de plecări sunt deschise toate ghişeele de check-in

27 Dec 2021 1189

Reguli noi de acces la Târgul de Crăciun din Constanța. Ce măsuri rămân în vigoare

10 Dec 2021 6124

Au intrat în vigoare măsurile de relaxare Vor putea fi organizate petreceri în stradă de Revelion, fără restricţii de oră

10 Dec 2021 1600

Se vrea vaccinare obligatorie, test sau dovada trecerii prin boală în unitățile medicale unde sunt îngrjiți pacienți Covid (DOCUMENTE)

10 Dec 2021 2390

Credincioşii din Grecia, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbă

28 Nov 2021 1482