Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Înalta curte de casaţie şi justiţie

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului VASILE DANIEL (fost consilier juridic principal în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii martie 2015, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a pretins şi primit de la un martor denunţător suma de 500 lei în scopul urgentării şi soluţionării favorabile a petiţiei pe care acesta a adresat-o acestei instituţii.
De asemenea, după primirea unei părţi din suma de bani pretinsă, inculpatul, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a viciat procesul de deliberare al Consiliului în dosarul format ca urmare a înregistrării petiţiei formulată de denunţător, prin modificarea unui proiect de hotărâre, întocmit de către un membru în cadrul aceluiaşi consiliu, în sens favorabil denunţătorului, prin înlăturarea unor paragrafe cu menţiuni esenţiale ce argumentau juridic o soluţie contrară, această situaţie conducând la pronunţarea unei hotărâri prin care s-a constatat discriminarea denunţătorului şi aplicarea unei amenzi faţă de angajatorul acesteia.
Ca urmare a demarării anchetei penale, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis o hotărâre legală, admiţând excepţia necompetentei funcţionale a consiliului în soluţionarea petiţiei formulată de denunţător. 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov şi de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Braşov.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul viceprimar al comunei Agigea, vizat de ANI

18 Dec 2023 929

23 de percheziții domiciliare pentru introducerea în România de transporturi ilegale de tutun neprelucrat

17 Aug 2023 744

Parchetul General al României declară recurs în casație în dosarul fostului primar de la Năvodari Nicolae Matei

31 Jul 2023 1069

DNA a solicitat Primăriei Constanța predarea tuturor actelor care fac obiectul unui dosar penal! Sunt vizate documentații de urbanism pentru locuințe colective pe strada Maior Șofran

16 Feb 2023 7369

Magistratura din Constanța, din nou în doliu! Colegii își exprimă profundul regret

08 Jul 2022 3296

Parchetul General Plângere prealabilă împotriva deciziei CSM prin care s-a constatat că a fost afectată imparțialitatea judecătorilor din dosarul Colectiv

14 Sep 2021 1574

Ziua Justiției 2021 Procurorul general al PÎCCJ- „Gândurile de apreciere sunt pentru noi- procurori, grefieri, specialişti, poliţişti din parchete“

04 Jul 2021 1965

Lovitură pentru Chițac. Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța

22 Apr 2021 6081

Specialist DNA transferat la Primăria Constanța, pe funcție de conducere

16 Nov 2020 7304

Parchetul General a început audierile în dosarul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamţ

15 Nov 2020 1595

Parchetul General al României anunță trimiterea în judecată a mai multor persoane

18 Jun 2020 1489

Coronavirus Oficial de la Parchetul General despre cazul senatorului PNL de Constanța Vergil Chițac

16 Mar 2020 4868

Parchetul General al României a trimis în judecată trei constănțeni. Care sunt acuzațiile

01 Jan 2020 1867

Parchetul General al României a trimis în judecată trei constănţeni. Ce s-a decis ieri

02 Oct 2019 1142

Fostul consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda, condamnat definitiv. Iată minuta instanţei!

09 Apr 2019 3825