Cătălin Ivan (PSD) Taxa pe tranzacţiile financiare face dreptate cetăţenilor împovăraţi de politicile de austeritate

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a declarat că adoptarea rezoluţiei prin care Parlamentul European cere implementarea Taxei pe tranzacţiile financiare (TTF) este nu doar o victorie a socialiştilor europeni, dar mai ales o măsură care va face dreptate oamenilor de rând care, de câţiva ani, sunt singurii care trebuie să suporte politicile de austeritate promovate de guvernele conservatoare.

„Politica austerităţii, promovată intens de guvernele conservatoare, este profund inechitabilă şi chiar demagogică, cu atât mai mult cu cât declanşarea Crizei Economice n-a fost provocată de oamenii de rând, ci de instituţiile financiar-bancare, care au avut o viziune mult prea liberală asupra sistemului financiar. Nu este corect ca relansarea economică să se facă tot pe spinarea cetăţeanului, iar adevăraţii vinovaţi să fie în continuare privilegiaţii sistemului! Tocmai de aceea, votul dat în favoarea Taxei pe tranzacţiile financiare vine să restabilească dreptatea şi să mute povara Crizei şi în curtea băncilor şi marilor instituţii financiare. A venit momentul ca cei vinovaţi să <<plătească>> sau, mai bines spus, să pună şi ei umărul la generarea unor politici de relansare economică!", a declarat Cătălin Ivan, adăugând că o taxă europeană pe tranzacţiile efectuate de instituţiile financiar-bancare ar genera aproape 200 de miliarde Euro pe an, conducând la o mărire cu 1,3% a creşterii economice la nivelul UE şi crearea de peste 2 milioane de noi locuri de muncă.

Social-democratul a ţinut să precizeze că votul favorabil de marţi, din Parlamentul European, este o dovadă incontestabilă a faptului că direcţiile economice strategice, trasate la conferinţa internaţională a liderilor socialişti europeni de la Atena, unde a participat şi preşedintele PSD, Victor Ponta, sunt cele mai viabile alternative de relansare economică a Uniunii Europene, menite să contrabalnaseze politicile de austeritate promovate de guvernele conservatoare.

„Prioritatea noastră, şi a mea în particular, în calitate de europarlamentar român, este să demarăm cât mai curând posibil implementarea măsurilor legislative şi birocratice necesare introducerii acestei taxe la noi în ţară. Dintre toate statele membre, consider că România are cea mai urgentă nevoie de instituţionalizare a solidarităţii şi de construire a unei arhitecturi europene care să ofere slujbe pentru cei tineri și protecție celor bătrâni", a subliniat Ivan.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 714

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 593

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1329

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1000

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 786

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 623

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 831

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 702

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1032

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 622

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749