10 ani de încălcare a legilor care impun transparența publică 52/2003 și accesul la informații a cetățenilor 544/2001

Merităm să știm și trebuie să știm unde se duc banii noștri. Asta înseamnă democrație, cetățenie și civism activ. Românii nu sunt masa de manevra politică.
Pentru a-ți exercita drepturile și pentru a ți le apăra trebuie mai înainte de toate să le cunoști. Informarea este esența cunoașterii. Tot ceea ce se întâmplă în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale sau în cadrul altor instituții care utilizează resurse financiare publice ne vizează în mod direct.
Cetățenii românii trebuie să știe că pot comenta și participa activ la luarea deciziilor administrative și la elaborarea actelor normative. Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, un act normativ trebuie lăsat spre consultare publică timp de 30 de zile.
Primarii, consilierii locali, consilierii județeni, miniștrii, reprezentanții instituțiilor finanțate din bani publici au obligația de a răspunde întrebărilor cetățenilor în timp de 10, maximum 30 de zile. În cazul unui răspuns care depășește 10 de zile, solicitantul va fi informat asupra acestui aspect.  Românii trebuie să știe că și refuzul comunicării unor informații se motivează și se comunică solicitantului în termen de 5 zile. Aceste obligații legale ale funcționarilor publici sunt stipulate în legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Potrivit raportului întocmit de Academia Advocacy din Timișoara, aceste legi sunt grav și sistematic încalcate:

 La solicitarea inițială de informare în baza legii 52/2003 niciun minister din cele 15 nu a răspuns pozitiv.
 La nivelul consiliilor județene (CJ):
o  2 CJ soluționează în totalitate cererea de informații (4,8% din  totalul CJ);
o 10 CJ soluționează parțial cererea de informații (24,3% din totalul CJ);
o 29 CJ nu soluționează cererea de informații (70,7% din totalul de CJ).
 La nivelul consiliilor locale (CL):
o 2 CL soluționează în totalitate cererea de informații (4% din totalul CL);
o 15 CL soluționează parțial cererea de informații (30% din totalul CL);
o 33 CL nu soluționează cererea e informații (66% din totalul de CL).
În primul meu an de mandat parlamentar am insistat pe tema „Mai multă transparenţă a cheltuielilor publice, mai puţină corupţie, un spor de creştere economică” și am depus patru interpelări parlamentare: aici la care Guvernul Ponta a raspuns în dodii, reluat și actualizat aici, aici despre transparența cheltuielilor la CNADNR și aici despre netransparența cheltuielilor la Ministerul Economiei. Toate întrebările și răspusurile sunt publice pe site-ul Camerei Deputaților la adresele indicate.



Andreea Paul
Prim-Vicepreședinte al PDL,
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 638

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 910

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1188

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1476

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 930

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 743

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 577

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 796

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 667

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 946

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 600

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 724

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 739

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 582