Există soluții pentru a diminua actualele efecte ale viscolului și zăpezii

Ultimele evoluții ale condițiilor meteorologice ne dovedesc necesitatea unor măsuri pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale. În județe precum Brăila, Ialomița, Tulcea și Buzău ar trebui întâmpinat acest fenomen extrem prin intermediul unor perdele forestiere.
În acest sens, ministrul liberal Lucia Varga a militat pentru ca acest proiect să se realizeze. Astfel, la sfârșitul lunii decembrie 2013 a fost semnată Ordonanţa de urgenţă privind aprobarea Programului naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale.
Partidul Național Liberal a susținut proiectul de reîmpădurire și a anunțat că în acest an  va exista o finanțare de 30 de milioane de lei a unui proiect pilot de realizare a 870 kilometri de perdele forestiere pe marginea drumurilor naţionale.
Încurajăm posesorii de terenuri aflate în perimetrul drumurilor naționale să susțină proiectul ministrului liberal Lucia Varga de împăduriri pentru a putea diminua mai repede efectele negative în cazuri de viscol și vreme urâtă.
Totodată persoanele care deţin terenuri pe care se pot amplasa perdele forestiere vor beneficia de o rentă echivalentă a 1.000 de lei/ hectar. Terenurile vor fi întreţinute timp de şapte ani de Consiliul Judeţean de care aparțin, cu care se va semna contractul, iar apoi cei ce vor dori vor putea deveni proprietarii acestor perdele forestiere.
De asemenea, ministrul liberal Lucia Varga va semna un proiect transfrontalier privind modernizarea echipamentelor de la barajului de la Stânca-Costeşti. Acest proiect transfrontalier în valoare de 9,2 milioane de euro  va fi derulat împreună cu Ucraina și Republica Moldova. Totodată în baza acestui proiect, va fi îmbunătăţit fluxul informaţional dinspre Ucraina și va fi construită o staţie hidrografică modernă, care va transmite informaţii permanente despre nivelul şi debitul râului Prut către dispeceratul Companiei Naţionale Apele Române.
 
           
  28.01.2014 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța             

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 352

Municipiul Constanța, sub cod galben de vânt! Unde pot fi semnalate problemele cauzate de vânt

04 May 2024 527

Fotoreportaj Atmosferă neobișnuită în Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 1396

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 777

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 645

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 823

UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța

11 Mar 2024 693

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

11 Mar 2024 781

Cod Galben de vânt puternic la Constanța!

05 Feb 2024 708

Vești bune de la meteorologi! Se încălzește vremea în Dobrogea! Prognoza pentru următoarele două săptămâni

29 Jan 2024 747

Ninge la Constanța! După o zi cu temperaturi de primăvară, revine iarna la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Jan 2024 1478

Cod Galben de vânt puternic la Constanța! Mâine, vremea se menține rece

09 Jan 2024 1018

IGSU, pregătit pentru intervenții, în contextul emiterii prognozelor de vreme severă

08 Jan 2024 588

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1781

Cum o să fie vremea de Revelion, Sfântul Vasile și Sfântul Ion. Iată ce spun meteorologii

26 Dec 2023 1181