Ceea ce fac cei de la USL este o rușine care ne scoate de pe harta statelor democratice din Europa

După reacțiile zdrobitoare ale cancelariilor străine și ale instituțiilor chemate să lupte împotriva corupției, am sperat că USL a renunțat la legea amnistiei. Azi aflăm de la domnul Zgonea că, din contră, e pe ordinea de zi de săptămâna viitoare. Nu l-am auzit pe Victor Ponta azi spunând niciun cuvânt despre nenorocirea adusă României ieri de 211 parlamentari USL. Înseamnă că premierul este perfect de acord cu crearea unei categorii de super-cetățeni ai României. 
 
USL creează statul prădător. De la venirea la putere, USL a tot încercat punerea la adăpost a parlamentarilor săi de justiție. Vă amintesc că anul acesta, USL a mai încercat de două ori să construiască o super-imunitate parlamentarilor, prin modificările aduse statutului parlamentarului. Dar de fiecare dată, PDL a contestat modificările la Curtea Constituțională. Evenimentul de ieri din Parlament este un nou episod din acest război cu justiția dus de USL. PDL va contesta și de data aceasta super-imunitatea la CCR. Ceea ce fac cei de la USL este o rușine care ne scoate de pe harta statelor democratice din Europa. Atunci când ai o categorie de persoane, cum sunt aleșii parlamentari, care nu se supun legilor ca orice cetățean, nu te mai poți numi stat de drept.
 
Prin modificările aduse Codului Penal, parlamentarii, președintele țării și profesiile liberale, printre care notarii și avocații, au fost scoși din categoria funcționarilor publici. Prin urmare, nu mai pot fi anchetați pentru infracțiuni de corupție. Aplicabilitatea conflictului de interese este restrânsă la anumite categorii de persoane care îndeplinesc un serviciu public. Noile modificări ale Codului Penal susțin luarea de mită și abuzul în serviciu. Pe scurt, orice primar va putea să acorde contracte finanțate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude. Așa știe USL să fie just față de poporul pe care îl reprezintă. Așa vom ajunge să fim conduși pe toate planurile de o gașcă mafiotă USL-istă. Modificările au fost adoptate fără nicio consultare cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti și fără nicio dezbatere cu membrii societăţii civile. Procurorul general, Tiberiu Nițu, a declarat că nu i-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la modificările aduse Codului Penal.
 
Reacțiile cancelariilor străine și ale instituțiilor chemate să lupte împotriva corupției  sunt zdrobitoare pentru USL:
 
SUA:
·        „Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse.”
·        „Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României.”
·        „Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească.”
 
Olanda:
·        „Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal şi aşteaptă evoluţiile viitoare.”
 

Marea Britanie:
·        „Cred că ANI și DNA au avut realizări foarte importante pentru România. De fapt, aceste instituții sunt motorul reformei în viața publică din România și este important că și ANI și DNA au sprijinul din partea tuturor, inclusiv sprijinul din partea politicienilor. Eu sper că vom avea de la Parlament un angajament consistent în sprijinul pentru lupta împotriva corupției.”
 

Germania:
·        „Ambasada Republicii Federale Germania la București sprijină eforturile continue de combatere a corupției ale guvernului României și ale organelor de urmărire penală. Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea diferitelor instituții care sprijină, protejează și dezvoltă statul de drept - ca de exemplu ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituționala - să se desfășoare fără presiune politică și neîngrădit.”
·        „Integritatea celor care îmbracă funcții publice, între care se numără și parlamentarii, constituie - și dincolo de aspectele de natura penală - un important semnal pentru dezvoltarea unei culturi politice a responsabilității în România. Pe acest fundal, urmărim cu atenție și îngrijorare actualele măsuri legislative.”
 
DNA:
·        „Legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004: Convenția penală împotriva corupției a Consiliului Europei și Convenția ONU asupra corupției."
 
CSM:
·        „Proiectele de acte normative în cauză au fost dezbătute de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în lipsa reprezentanţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi nu au fost transmise spre avizare acestuia.”
·        „Eliminarea din sfera noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar a persoanelor la care se face referire în textul amendamentului nu este justificată”.
·        Prin redefinirea noţiunii de funcţionar public „se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta” (preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat).
 
ANI:
·        „Se va crea o superimunitate”.
·        „Istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi.”
 
UNJR (Uniunea Națională a Judecătorilor):
·        „Scoaterea parlamentarilor de sub incidenţa infracţiunii de conflict de interese reprezintă o sfidare fără precedent adusă ideii de justiţie egală tuturor. Modificările aduse Codului Penal şi consecinţele acestora sunt incompatibile cu mecanismul de funcţionare a unui stat de drept.
·        O astfel de soluţie legislativă nu poate fi primită prin prisma principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, adâncind şi mai mult privilegiile unei categorii de persoane în dauna cetăţeanului obişnuit şi reprezintă o sfidare fără precedent adusă nu numai ideii de justiţie reală şi egală pentru toţi, dar însuşi fundamentului constituţional al separaţiei puterilor în stat, paralizând anchete penale în curs şi lipsind de eficienţă condamnări definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti .
·        UNJR atrage atenţia asupra caracterului extrem de grav al derapajului constituţional petrecut ieri (marţi) atât prin prisma ignorării cu desăvârşire a instituţiei abilitate de legea supremă să analizeze în condiţiile avizului consultativ oportunitatea adoptării unui proiectului de lege care vizează autoritatea judecătorească, respectiv CSM, cât şi prin prisma conţinutului proiectului adoptat şi a consecinţelor sale, total incompatibile cu mecanismul de funcţionare a unui stat de drept.”
 
ONG-uri (APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Centrul pentru Jurnalism Independent):
·        „Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coş zece ani de eforturi ale societăţii pentru dezincriminarea insultei şi calomniei. Ea elimină România din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele lui.“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 714

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 593

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1329

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1000

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 785

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 623

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 831

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 702

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1031

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 622

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749