Proiecte de construire de locuinte pentru romi si cursuri de pregatire profesionala - 11.02.2009

PRIMARIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA
905600,  Str .Decebal, nr.35,   
 tel 0241/ 820800 , fax 0241/810619
e-mail:
primaria_medgidia@yahoo.com
                         www.emedgidia.ro

Proiecte de construire de locuinţe pentru romi şi cursuri de pregătire profesională prin proiecte Phare, lansate la Medgidia

        Marţi, 10 februarie, a avut loc la Primăria Medgidia lansarea a trei proiecte finanţate de Uniunea Europeană “Construirea de locuinţe sociale pentru 8 familii de romi din municipiul Medgidia – judeţul Constanţa’’, “Mică infrastructură pentru zona alocată construirii de locuinţe sociale pentru 10 familii de romi din municipiul Medgidia – judeţul Constanţa”, şi “Pregătire profesională, recunoaşterea abilităţilor dobândite prin instruire şi srijinirea romilor pentru desfăşurarea unor activităţi generatoare de venit”. Proiectele se înscriu în strategia de dezvoltare a localităţii Medgidia, şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în rândul comunităţii rome.
Terenul pus la dispoziţie de Consiliul Local Medgidia în scopul construirii a 10 locuinţe sociale şi a infrastructurii necesare, se află situat într-o zonă medie a  localităţii. Prin construirea locuinţelor se crează premizele formării în zonă a unui nucleu social, care va reprezenta un bun exemplu pentru restul membrilor comunităţii.
Rezolvandu-se astfel, parţial problema locuinţelor pentru romii din comunitatea Medgidia, proiectul de faţă este un model de bune practici şi de implicare a autorităţii publice locale în procesul de incluziune socială, contrbuind la eforturile depuse la nivel macro de creştere a calităţii vieţii populaţiei de etnie romă.
Îmbunătăţirea nivelului de calificare profesională a membrilor comunităţii rome se va realiza ca urmare a înscrierii persoanelor de etnie romă la cursuri de calificare pentru diferite meserii căutate pe piaţa muncii şi necesare în cadrul comunităţii rome, în domeniul construcţiilor.
Beneficiarii finali ai proiectului alături de beneficiarii celorlalte două proiecte, membrii ai aceleaşi comunităţi, se vor sprijini reciproc astfel încât să poată contribui la construcţia locuinţelor şi să poată obţine  calificările necesare pentru accesul pe piaţa muncii.
În urma calificării persoanelor  de etnie romă în domeniul construcţiilor urmează a fi sprijiniţi de către autoritatea publică locală Medgidia şi Asociaţia Dobrogea - Liga Deportaţilor din al Doilea Război Mondial, pentru găsirea unor locuri de muncă, în scopul asigurării unor venituri care să le permită acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi premizele unui trai decent, pot fi considerate acţiuni cu impact social major ce conduc la incluziunea socială a populaţiei de etnie romă din localitatea Medgidia.
Construcţia de locuinţe şi de mică infrastructură în beneficiul membrilor comunităţii rome constă în  activităţi specifice de proiectare şi inginerie, de implicare a forţei de muncă necalificate dar şi activităţi specializate pentru care este nevoie de abilităţi şi cunoştinţe în domeniu.
           La selectarea familiilor de romi beneficiare a celor 11 locuinţe sociale, printre alte criterii de selecţie se va ţine cont şi de următorii factori :
- disponibilitatea membrilor acestora, apţi de muncă, de a participa la programul de formare profesională şi calificare,
- modul în care s-au comportat în perioada de instruire (prezenţa la cursuri, prezenţa la activităţile practice, calificativele obţinute)
- disponibilitatea de a practica meseria pentru care s-au pregătit.
Primăria Medgidia va sprijini integrarea profesională a romilor prin antrenarea lor în echipele care vor lucra la construcţia de locuinţe sociale şi la lucrările pentru infrastructură astfel:


- la selecţia de oferte va acorda un punctaj superior ofertantului care va angaja meseriaşi romi, proaspăt calificaţi
- va supune procedurilor de achiziţie publică numai acele lucrări care implică forţa de muncă specializată superior, echipamente şi utilaje specifice, urmând ca lucrările mai puţin specializate – terasamente, placări cu gresie şi faianţă, zugrăveli, vopsitorii, împrejmuiri, drumuri de acces etc, să fie executate în regie proprie, de către meseriaşi romi, sub supravegherea secialiştilor din cadrul Direcţiei de Gestionare a Domeniului Public şi Privat.
-  pentru lucrările de infrastructură va supune procedurilor de achiziţie publică numai lucrările specializate, urmând ca terasamentele să fie executate în regie proprie, de către meseriaşi romi, sub supravegherea secialiştilor din cadrul Direcţiei de Gestionare a Domeniului Public şi Privat.

O altă secţiune a programului are ca scop achiziţionarea de echipamente care vor fi utilizate de către etnicii romi, calificaţi sau instruiţi corespunzător, în scopul obţinerii de venituri.
În cadrul proiectului se propune achiziţionarea următoarelor echipamente :
- schele metalice modulare şi echipamente specifice pentru izolarea termică exterioară a clădirilor. Necesitatea achiziţionării acestor echipamente apare ca urmare a aplicării în municipiul Medgidia a Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2002, privind reabilitarea termică a clădirilor. Acest act normativ prevede ca o treime din fondurile necesare reabilitării termice a locuinţelor să provină de la bugetul de stat, 33% să reprezinte subvenţie din partea autorităţilor locale, iar restul de 33% din valoarea totală a proiectului să fie atrase de la asociaţiile de locatari. Pentru executarea izolaţiei termice a faţadelor prin placări cu polistiren,  Primăria Medgidia intenţionează să utilizeze echipe de lucrători romi, instruiţi corespunzător. În conformitate cu programul Primăriei Medgidia, în anul 2007 a fost reabilitat termic un bloc, pentru anul 2008 sunt prevăzute 5 blocuri, iar pentru anii 2009  şi 2010 câte 10 blocuri.
- 4 maşini de cusut care vor fi repartizate persoanelor care au urmat cursul de croitorie. Acestea pot presta diferite servicii, care să le poată asigura un venit minim. De asemenea, acestea se pot utiliza şi pentru confecţionarea pieselor din costumele tradiţionale, care nu pot fi achiziţionate din comerţ.
- Echipamente (inclusiv modul), instalaţii şi dotări specifice pentru o frizerie. Locaţia aleasă pentru aceasta este într-o zonă locuită în proporţie de 90% de populaţie de etnie romă. Frizeria va deservi populaţia din această zonă şi va asigura loc de muncă pentru persoanele care vor absolvi cursul de frizer-coafor. În imediata apropiere a locaţiei pentru frizerie, Primăria Medgidia, în parteneriat cu ONG Liga Deportaţior din al doilea Război Mondial, are prevăzut în programul de acţiune pentru perioada 2008 – 2010 construirea, echiparea şi dotarea cu aparatură specifică a unei băi comunale şi a unei spălătorii (10 maşini de spălat de tip casnic), unde populaţia romă din zonă va putea beneficia de condiţii igienico sanitare decente şi îşi va putea spăla rufele.
       Participarea activă a romilor în procesul de reabilitare/ construcţie şi mică infrastructură în folosul comunităţii rome se va realiza prin implicarea directă a beneficiarilor finali ai proiectului şi nu numai, la construcţia locuinţelor propuse prin proiect, creând astfel sentimentul responsabilităţii şi obligaţiilor ce le revin ca beneficiari, inclusiv dezvoltarea spiritului comunitar prin implicarea membrilor comunităţii în mod voluntar, pentru sprijinrea semenilor.

11 februarie 2009

Compartimentul Comunicare al Primariei Municipiului Medgidia

Persoane de contact:
Daniela Ivanciu   0788.386497
Daniel Gheorghe 0788.381217


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 09 mai 2024. Un farmec aparte va învălui ziua, pentru una din zodii

09 May 2024 671

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 552

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 614

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 1074

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 852

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 602

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 807

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 4057

Horoscop pentru miercuri, 06 martie 2024. Sunt posibile întâlniri interesante cu prietenii aflați departe de granițele țării

06 Mar 2024 949

Un nou asociat cooptat în cadrul firmei Formare Profesională Impact SRL Constanța

19 Feb 2024 593

Personalități Constanța In memoriam Romel Stănciugel, actorul care a servit scena Dramaticului de la malul mării până la sfârșitul vieții

28 Jan 2024 994

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 641

Horoscop pentru luni, 22 ianuarie 2024. Subiectivismul si emotivitatea sunt accentuate astăzi pentru una din zodii

22 Jan 2024 945

Horoscop pentru duminică, 21 ianuarie 2024 Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

21 Jan 2024 1070

Horoscop pentru sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Se întrezaresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

20 Jan 2024 878