Navodariul a castigat procesul cu UT Midia - 10.03.2009

10 martie 2009
                
Năvodariul a câştigat procesul cu UT Midia

         Pe rolul Tribunalului Constanţa s-a aflat astăzi cauza privind obligarea oraşului Năvodari la plata a peste 211 miliarde de lei vechi pentru datoriile şi penalităţile cumulate ale SC TSP ECOTERM SA, în dosarul cu numărul 1103/118/2009.
         Uzina Termocentrală Midia cerea obligarea la plata a 211 184 407 900 de lei vechi, reprezentând, în opinia reprezentanţilor acestora, penalităţi (peste 100 de miliarde de lei vechi) şi facturi la energia termică. Totodată, în paralel, aceştia au introdus şi acţiunea de sechestru şi de faliment a Ecotermului. Dacă acţiunea judecată azi ar fi fost admisă, echivala cu recunoaşterea de către instanţă a faptului că acea creanţă reclamată este certă, lichidă şi exigibilă (ajunsă la termen).
          Instanţa a respins acţiunea pe care UT Midia a precizat-o ulterior ca fiind întemeiată pe OUG 119/2007, fapt ce duce la concluzia că suma solicitată constant de aceştia de la Ecoterm nu li se cuvine.
          Avocatul numit de primarul oraşului Năvodari să apere interesele oraşului şi ale Ecotermului, Simona Sîrbu, declară că “hotărârea este irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac. Mai mult ca sigur că şi acţiunea de faliment invocată de UT Midia pentru aceleaşi considerente (creanţă certă, lichidă şi exigibilă) va fi sigur respinsă datorită precedentului creat. În condiţiile în care sechestrul a fost dispus până la pronunţarea instanţei în cauza de astăzi, măsura sechestrului urmează a fi ridicată.”
          Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, precizează că “eram într-o situaţie care nu-mi dădea somn şi linişte, aveam emoţii pentru că, dacă instanţa admitea solicitarea UT Midia pentru oraşul Năvodari însemna DEZASTRU. Este un prim pas în a corecta greşelile imense făcute de vechea administraţie a oraşului şi vechea conducere a Ecotermului.”
            Cu toate că au existat două procese verbale prin care se acceptau la plată inclusiv penalităţi prescrise, instanţa a ţinut cont de poziţia procesuală a Ecotermului şi cererea de intervenţie a primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei, invocându-se “vicierea consimţământului subscrisei la momentul semnării acestor protocoale ca fiind smuls prin constrângere în condiţiile în care în toate aceste protocoale se prevedea expres că reluarea serviciului de furnizare a agentului termic în oraşul Năvodari se făcea numai după semnarea acestora.
                                          Departament de presă primăria Năvodari


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea 1 – ziua 11 18 mai 2024 Energia lunii în creștere se simte intens

18 May 2024 316

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 7. 14 mai. Suntem la mijlocul distanței creșterii lunii

14 May 2024 450

Vremea la Constanța astăzi 13 mai 2024! Previziunile meteorologilor pentru prima zi din săptămână (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 818

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 579

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 466

#ConstanțaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 12. Astăzi este o zi bună de observat jocul tip puzzle al minții

21 Feb 2024 684

De acum avem un pretext 30 de minute de somn după ce sună alarma ajută la îmbunătățirea funcției creierului

11 Dec 2023 842

Heka Hospital Ce facem dacă întâmpinăm dificultăți de respirație în timpul somnului?

16 Nov 2023 1231

Ianis Hagi, meci în Spania, cu Alaves, contra FC Barcelona. „Și noaptea, în somn, trebuie să alerge!“ (VIDEO)

10 Nov 2023 3166

#ConstanțaEsteBine 15 octombrie 2023. Bună dimineața tuturor! Ne trezim din somn?

15 Oct 2023 773

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării Control antibraconaj pe Lacul Gorgova! (VIDEO)

20 Sep 2023 863

Tragedie în minivacanța de Rusalii. Soția politicianului Corneliu Bichineț a murit în somn, la Bruxelles

02 Jun 2023 3822

Mercur în mers direct în Taur-15 mai 2023, ora 6.17, ora României

14 May 2023 1194

Cine nu muncește, nu gresește?! Păi greșește dacă nu gândește!

13 May 2023 1711

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Somnus“ de Novalee

29 Apr 2023 1045