Ianis Hagi, meci în Spania, cu Alaves, contra FC Barcelona. „Și noaptea, în somn, trebuie să alerge!“ (VIDEO)

Imaginea a fost preluată de pe pagina de Facebook a lui Ianis Hagi. 
În etapa a 13-a a primei ligi din Spania, FC Barcelona, campioana în exercițiu, care ocupă actualmente locul 3, cu 27 de puncte, primește vizita formației Alaves (locul 14, cu 12 puncte), la care joacă internaționalul român Ianis Hagi.

Partida este programată duminică, 12 noiembrie 2023, de la ora 17.15.

Am vorbit cu Ianis despre meciul cu Barcelona, dar nu în detalii. Ei pregătesc meciul, pentru că trebuie să fie 200%, nu 100%. E o partidă în care nu au nimic de pierdut. Probabil se vor duce cu încredere și curaj. Trebuie să alerge de două ori mai mult. Și noaptea, în somn, trebuie să alerge. Să se pregătească foarte bine pentru acest meci, toată echipa, a declarat Gheorghe Hagi, tatăl lui Ianis.


Managerul tehnic al Farului Constanța este un părinte împlinit. Fiul său îi poartă numele în fotbal, iar fiica sa, Kira, este actriță.     

Sunt mândru de amândoi. Au crescut foarte bine, au propriul lor drum. Au învățat de mici să muncească. Când crești mare, trebuie să ai o muncă, un serviciu. Mă bucur că sunt preocupați și se duc la muncă, a mai spus Gheorghe Hagi.


Citește și:

În aplauzele spectatorilor
Gheorghe Hagi a urcat pe scenă și a felicitat-o pe Kira, fiica sa, la finele piesei de teatru „Sistemul perfect“



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Echipa Under-16, în finala Cupei Elitelor. Calificare dramatică în ultimul act! (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 795

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 806

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1186

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 1127

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 935

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1377

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 982

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1069

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 1006

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12657

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1869

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3497

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3274

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1630

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 1036