Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

 
Ianis Hagi a marcat unul dintre cele două ale echipei naționale de fotbal a României din amicalul pierdut cu 2-3 contra Columbiei, la Madrid.

Columbia a condus cu 3-0 în minutul 79, însă tricolorii au redus din diferență pe final, semnalul fiind dat, cu reușita sa din minutul 84, de Ianis Hagi, fotbalistul constănțean, care a fost folosit din minutul 56, având atitudine, poftă de joc și realizări pe teren.

La declarațiile de după meci, Ianis, jucător în Spania, la Alaves, a declarat că îi dedică golul surorii sale, Kira Hagi, cu ocazia zilei sale de naștere, actrița împlinind 28 de ani.

Și Kira a remarcat pe Instagram reușita lui Ianis din meciul din Spania, postând o imagine cu el și un mesaj.

La meci au asistat din tribună și Gheorghe Hagi, alături de soția sa, părinții lui Ianis și Kira.
 
Golurile au fost marcate de Cordoba (6), Arias (35), Asprilla (79), respectiv I. Hagi (84) și Florin Tănase (90+4), doi jucători formați în Academia Hagi.

România (selecționer, Edward Iordănescu) a jucat cu: H. Moldovan - Rațiu, Drăgușin (46 Nedelcearu), Burcă, Opruț (87 Sorescu) - R. Marin (78 Fl. Tănase), M. Marin, Stanciu (cpt.) (78 Man) - Moruțan, Alibec (56 Drăguș), Mihăilă (56 I. Hagi).
 
Sursa foto: Instagram (Kira Hagi)


Citește și:


Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Echipa Under-16, în finala Cupei Elitelor. Calificare dramatică în ultimul act! (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 785

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1183

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 1121

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 929

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1366

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 971

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1063

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 1001

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12634

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1867

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3487

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3267

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1621

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 1034

România, la Euro 2024 Ianis Hagi - „Cred în destin. Suntem fericiți“. O nouă poveste de familie Iordănescu - Hagi!

19 Nov 2023 1032