Senator Titus Corlatean - 05.05.2011

Vicepreşedintele PSD responsabil cu relaţiile internaţionale, senatorul Titus Corlăţean, a adresat în cursul acestei săptămâni o interpelare primului-ministru Emil Boc, precum şi Ministrului Finanţelor Publice Gheorghe Ialomiţianu. Interpelarea se referă la semnarea şi negocierea acordului bilateral de finanţare cu Norvegia în baza acordului dintre Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană.

Mai exact, la data de 20 iulie 2010 a fost semnat acordul dintre Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană pentru finanţarea cu titlu nerambursabil a unor proiecte pentru statele central şi est-europene recent admise în Uniunea Europeană. În baza acestui acord, guvernele statelor direct interesate, între care şi România, urmau să negocieze acorduri bilaterale cu statul finanţator pentru alocarea resurselor bugetare corespunzătoare diferitelor proiecte de interes în plan naţional.

Guvernul norvegian a prevăzut o alocare, pentru diferite proiecte din România, la nivelul unui buget de 300 de milioane de euro.

Nici până la această dată, guvernul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instituţia titulară a mandatului de negociere cu autorităţile norvegiene, nu a finalizat procedura de negociere şi semnarea acordului cu guvernul norvegian.

Titus Corlăţean solicită conducerii executivului să precizeze ce măsuri intenţionează să adopte pentru accelerarea procesului de negociere şi semnare a acordului bilateral cu Norvegia, stat interesat să finanţeze proiecte de dezvoltare în România și care este data limită până la care intenționează să finalizeze procedura de semnare.

Biroul de Presă al PSD


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 809

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 957

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1205

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 871

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 725

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 561

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 779

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 651

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 576

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 897

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 590

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 718

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 734

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 572

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 607