Simulare in caz de incendiu - 05.04.2009

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Simulare in caz de incendiu

         In caz de incendiu este important a se urmări evacuarea cât mai rapidă şi în siguranţă a persoanelor.
         In acest sens, în funcţie de categoria persoanelor implicate, se stabilesc modalităţile de alarmare, comportamentul de adoptat în caz de urgenţă, atribuţiile pe care trebuie să le îndeplinească factorii responsabili desemnaţi.
       Oamenii caută mai întâi să ştie ce se întâmplă, dar influenţa de grup este atât de mare că individul urmează acţiunile grupului, chiar dacă acestea contravin propriei percepţii a situaţiei sau propriei norme comportamentale. Dacă grupul nu reacţionează, nu reacţionează nici individul, el găsindu-se, astfel, în situaţia în care propria sa viaţă este ameninţată. Există însă şi pericolul ca un lider al grupului care are iniţiativă, să fie urmat de grup sau de o parte a grupului. In urma unor incendii cu urmări dramatice s-a constatat că liderii care, nu erau familiarizaţi cu locul sau au ignorat procedura de urmat în caz de incendiu, au pus grupul în pericol (persoane blocate în culoare fără ieşire, pătrunderea în culoare pline de fum şi gaze toxice, etc.).
      Ca să evităm astfel de fapte venim in intampinare cu simulari in care elevii să invete procedura corectă.
     Partenerii nostrii in aceasta simulare : Liceul Lucian Blaga, ISU si Jandarmeria „Tomis”, care are loc luni 06.04.2009 ora 12, Liceul Lucian Blaga.
Director
Psiholog Carmen Lungu
Crucea Rosie filiala Constanta
Str. Constantin Bratescu nr. 71
Telefon 0722 241 206
E- mail constantaredcross@yahoo.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe zone din Cumpăna și Năvodari, fără energie electrică luni, 29 aprilie. Vezi dacă ești afectat

28 Apr 2024 373

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 916

Scandal de amploare în cartierul Henri Coandă din Constanța! Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1306

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 575

Societatea Iutacan SRL, înființată la Constanța. Cu ce se ocupă

28 Apr 2024 509

Apus de soare spectaculos la Constanța! Imagini de senzație surprinse în Duminica Floriilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 487

Afaceri Constanța Decizie importantă luată de Consiliul de Administrație al SC Dorna Estival SA

28 Apr 2024 404

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 530

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 355

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța își depune luni candidatura

28 Apr 2024 477

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 427

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 359

Afaceri Constanța Decizii importante luate de unicul asociat al societății Rinaldo Impex SRL

28 Apr 2024 389

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 389

SC Maestru Jan Răzvan SRL, firmă nou înființată la Constanța

28 Apr 2024 320