Certificatele de atestare fiscală, utilizate în luna în care sunt emise

Ref:                 Certificatele de atestare fiscală, utilizate în luna în care sunt emise


Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că, începând cu data de 19 iulie 2012, certificatele de atestare fiscală sunt valabile pe perioada lunii în care sunt emise, indiferent de data la care au fost solicitate.

Reglementarea legală este prevăzută de Legea nr. 126/2012 privind aprobarea O.G. nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Exceptate de la aceste prevederi sunt certificatele de atestare fiscală emise pentru dezbaterea masei succesorale care îşi păstrează termenul de valabilitate până la încheierea procedurii succesorale.

Precizăm că, la data intrării în vigoare a modificărilor Codului de procedură fiscală, a fost eliminată prevederea prin care certificatele de atestare fiscală emise după data de 25 ale lunii erau valabile până în ultima zi a lunii următoare.

Director Executiv

                                                                                                             Virginia Uzun


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mii de crizanteme plantate zilele acestea în Parcul Tăbăcărie din Constanța

24 Oct 2023 958

Horoscop pentru joi, 06 octombrie 2022. O zi cu multă forfotă în segmentul profesional pentru una din zodii

06 Oct 2022 1155

Constanța culturală La mulți ani, draga noastră Anaid!

11 Jun 2022 2052

Horoscop pentru miercuri, 27 aprilie 2022. Cum influențează Luna în Pești fiecare zodie

27 Apr 2022 1989

Primăria Mihail Kogălniceanu anunță Se renunță la organizarea evenimentului "Botezul cailor"

05 Jan 2022 2492

Horoscop pentru joi, 09 decembrie 2021. O încadrare nouă salarială la serviciu poate face parte din surprizele zilei pentru una dintre zodii

09 Dec 2021 1422

Taxa pe prostie!

22 Nov 2021 4139

#Dobrogea143 – De la grecii din Milet la generația Millenials Despre Cetatea Carsium se știu prea puține lucruri, însă Muzeul Carsium a fost inaugurat de regi și regine (galerie foto+video)

04 Nov 2021 6473

CSU Neptun Constanţa, victorie în partida cu CSM Roman

17 Oct 2021 2138

Astrocafe.ro Horoscop pentru luni, 11 octombrie 2021

11 Oct 2021 1656

ZIUA LIVE. Prefectura Constanța ar putea solicita modificarea unor prevederi din Regulamentele parcărilor și cel privind accesul auto în Piața Ovidiu

17 Sep 2021 2883

Comemorări - Cotoban Constantin

27 Jul 2021 2015

lauraadamache.ro Salata de primavara cu broccoli, macrou si rosii

12 Apr 2021 3672

Coaliția a decis în această seară PNL păstrează funcția de prefect la Constanța. USR PLUS va nominaliza subprefectul

02 Feb 2021 4068

#Dobrogea Digitală Ana Popișteanu – „Prin această omagiere îi este recunoscută strădania de a îmbogăți cultura și istoria Dobrogei”

27 Jan 2021 6572