Comunicat - Uniunea Democrată Turcă din România

                         Uniunea Democrată Turcă din România marchează  Ziua Internaţională a Copilului printr-o serie de manifestări cultural - educative dedicate celor mai mici membri ai comunităţii. Duminică, 1 iunie, de la orele 15.00, circa 200 de copii de la filialele UDTR din Constanţa, Mangalia, Techirghiol, Lazu, Cumpăna, Băneasa, Cobadin şi Valu lui Traian vor vizita micro -rezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi vor urmări reprezentaţia delfinilor Chen Chen şi Ni Ni. Toţi copiii vor primi din partea UDTR câte un  „Happy Meal”.
                        Tot în cadrul unui program destinat copiilor, 50 de elevi de etnie turcă vor avea posibilitatea să vizioneze luni, 2 iunie, la Palatul Copiilor din Constanţa, începând cu orele 16.00 un spectacol de teatru pus în scenă de Suat Veral expert în teatru de umbre tradiţional turcesc. Micii spectatori  vor avea ocazia să admire două personaje celebre din folclorul turcesc Karağoz şi Hacivat. Spectacolul este organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” în parteneriat cu ISJ Constanţa, UDTR şi UDTTMR.
                        La eveniment vor participa preşedıntele UDTR  Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim şi deputatul Iusein Ibram.
 
 
 
PR UDTR
Sorina Asan

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UDTR Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan

09 Apr 2024 833

Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Muzeul de Artă Constanța prima manifestare culturală din această primăvară

19 Mar 2024 546

Uniunea Democrată Turcă din România Ediția cu numărul 20 a simpozionului „Implicarea femeii turce în societatea contemporană” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 900

Instanța a rămas în pronunțare Uniunea Democrată Tătară a dat în judecată Consiliul Județean Constanța!

28 Feb 2024 669

În Techirghiol Baclavale, tocăniță de vită și alte delicii la Festivalul „chifteluțelor si al pastramei” - „Bucuriile toamnei"(GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 7059

Preşedintele UDTR, mesaj cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului. „Un nou moment de reflecţie asupra valorilor noastre spirituale“

27 Jun 2023 1018

Uniunea Democrată Turcă din România a inaugurat muzeul etnografic „Casa Tradiţională Turcească” din Cobadin (FOTO)

06 Jun 2023 1390

Primăria Cumpăna Zi de sărbătoare! Conviețuirea interetnică pe plaiuri dobrogene (GALERIE FOTO)

28 May 2023 1317

Primăria Cumpăna în colaborare cu UDTR și UDTTMR organizează evenimentul „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene”

26 May 2023 1130

UDTR a oferit la Constanţa un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan (GALERIE FOTO)

30 Apr 2022 3479

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (IV) (DOCUMENTE)

07 Dec 2021 3632

Legea care modifică funcționarea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", adoptată tacit. Un deputat constănțean, printre inițiatori

11 Oct 2021 3363

UDTR Ziua limbii turce, sărbătorită la Constanța

03 Jun 2021 2279

Uniunea Democrată Turcă din România și-a prezentat raportul de activitate și situația financiară

18 Mar 2021 3527

UDTTMR vânează postul de subprefect al județului Constanța ocupat de Șenol Ali de la UDTR

26 Feb 2021 3807