Sondaj Universitatea Ovidius

Comunicat de presă

Centrul de Consiliere Educaţională şi Profesională din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a realizat recent un sondaj pe un eşantion de 1.112 elevi. Ca urmare a campaniei de promovare a ofertei educaţionale (caravana Admiterii 2012 la „Ovidius” în mai multe judeţe, condusă de rectorul prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, împreună cu prorectori ai universităţi, participare la târguri educaţionale, Zilele Porţilor Deschise la Universitatea „Ovidius”), care a constat în mare parte într-o serie de întâlniri directe cu elevii din judeţ, sondajul relevă faptul că 97% dintre liceeni intenţionează să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior, în timp ce doar 3% au răspuns că nu intenţionează să urmeze cursurile universitare. Dintre aceştia, 82% şi-au arătat intenţia de a urma studiile universitare la „Ovidius”,  92% dintre participanţii la studiu au răspuns că doresc să urmeze cursuri la zi, 6% doresc la IFR,  iar 2%  intenţionează să frecventeze cursuri la ID.
La întrebarea „Cum apreciaţi a fi volumul de informaţii pe care îl deţineţi în prezent cu privire la oferta educaţională existentă în România?”, 78%  apreciază că informaţiile sunt suficiente. 
La întrebarea „Ce factori credeţi că influenţează cel mai mult alegerea privind universitatea pe care doriţi să o urmaţi?”, 45% dintre respondenţi consideră că alegerea specializării este influenţată de întâlnirile directe cu profesorii şi studenţii universităţii, 25% de profesorii de liceu în urma orelor de dirigenţie, 10% de familie. Totodată, 25% dintre respondenţi consideră că alegerea specializării este influenţată de interesele proprii şi plăcerea efectuării unei ocupaţii, 19 % au în vedere perspectivele financiare atunci când îşi aleg cariera, 14% au în vedere evoluţia pieţei muncii, 13% dintre subiecţi consideră că traseul educaţional/profesional  avut anterior influenţează alegerea carierei, 8%  dintre participanţii la studiu susţin că alegerea carierei  este influenţată de aptitudinile proprii sau de talentul personal, în timp ce 8% consideră că familia are un rol important în alegerea carierei.
La întrebarea: „Cum vă proiectaţi în viitor, peste 5 ani?”,  69% dintre respondenţi  au răspuns că vor o carieră de succes şi au un plan de carieră bine definit. Un aspect îngrijorător pentru piaţa muncii din Constanţa este însă faptul că mai mulţi dintre absolvenţii chestionaţi (38%) se văd peste 5 ani lucrând în străinătate, faţă de 26% dintre ei care se văd lucrând în România. De asemenea,  75% dintre participanţii la sondaj se văd în viitor ca fiind studenţi, masteranzi sau doctoranzi, ceea ce denotă o preocupare privind continuarea traseului educaţional în forme superioare.
Chestionarul a fost aplicat de către psihologii din cadrul Centrului de Consiliere Educaţională şi Profesională, eşantionul fiind alcătuit din elevi de clasa a-XII-a, 54% absolvenţi ai unui liceu cu profil real, 20% liceu cu profil economic, 19% liceu cu profil tehnic, 6% liceu cu profil uman şi doar 1% liceu cu profil vocaţional.
„Acest sondaj relevă potenţialul real pe care judeţul Constanţa, dar şi judeţele limitrofe îl au în acest moment, dar şi direcţiile şi orientarea reală a candidaţilor spre o facultate care să răspundă nevoilor educaţionale, dar şi sociale. Totodată, este un argument în favoarea universităţii noastre, calificată cu Grad de Încredere Ridicat, cu o clasificare superioară a celor mai importante specializări”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prof.univ.dr.Dănuţ Tiberius Epure. 
Centrul de Consiliere Educaţională şi Profesională (C.C.E.P.) al Universităţii ,,Ovidius”din Constanţa este un centru specializat care oferă servicii de orientare şi consiliere în alegerea informată asupra ofertei academice propuse de UOC, adresându-se nu numai actualilor studenţi ai universităţii, dar şi viitorilor studenţi, candidaţii care aleg să studieze la „Ovidius”. Știind cât este de importantă alegerea potrivită a studiilor universitare, Centrul de Consiliere Educaţională şi Profesională informează asupra ofertei academice pusă la dispoziţie de către UOC şi oferă consiliere în alegerea acelui program universitar corespunzător performanţelor şcolare,aptitudinilor, aspiraţiilor profesionale şi, nu în ultimul rând, în acord cu cerinţele estimate ale pieţei muncii.

Biroul de promovare şi relaţii publice,
13 iulie 2012

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 448

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 550

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 864

Documente depuse la Mediu Universitatea Ovidius Constanța extinde și consolidează clădirea de pe bulevardul Mamaia

01 Feb 2024 1026

Matei Vlad Pascu cere Tribunalului Constanța să fie plasat în arest la domiciliu! Vrea să învețe pentru a se înscrie la facultate

09 Jan 2024 1321

Ce scriu în secțiunea de profil al CV-ului?

28 Dec 2023 1760

Editorial Start în cariera sportivă. Primul pas e de neuitat. Plin de emoții și de învățăminte

03 Nov 2023 1186

Elena Urban, absolventa Colegiului Militar din Constanța, mesaj transmis cu ocazia absolvirii studiilor superioare ca șefă de promoție

03 Aug 2023 983

Universitatea Ovidius din Constanța organizează Școala de Vară în domeniul dezvoltării urbane durabile

17 Jul 2023 881

George Acsinteanu, scriitorul originar din Ialomița ce a lucrat pentru publicații din Dobrogea

12 Jul 2023 1214

Universitatea Ovidius din Constanța Zeci de participanți internaționali au luat parte la un eveniment dedicat învățământului superior

05 Jul 2023 1022

Important pentru absolvenții de liceu Încep înscrierile pentru admiterea la Universitatea Maritimă din Constanța

03 Jul 2023 1384

Universitatea Ovidius din Constanța își deschide porțile! Vezi cum te poți înscrie la facultate

03 Jul 2023 1406

La mulți ani, Valentin Busuioc! Scriitor și jurnalist ce a colaborat cu diverse reviste și edituri din Constanța

06 Jun 2023 1582

Revista Zări Alb Astre Facultățile din România. Opțiuni, admitere și avantaje

25 Dec 2022 1057